Skip to content
  • Politica de confidențialitate
  • Termeni și condiții

Flash News

„Minciuna a ieșit din telefon și a ajuns în stradă”. Radu Miruță cere adoptarea rapidă a legii împotriva dezinformării, după atacul asupra unei ambulanțe

Doi îndrăgostiți surzi și-au spus „DA”, ajutați de o interpretă în limbajul semnelor

Atacurile Rusiei împing din nou cerealele Ucrainei spre România. Noul val poate veni peste o recoltă foarte mare a fermierilor români

Perioada de mercato intră în ultima lună. Cele mai importante transferuri la nivel internațional

Apeluri false din partea unor companii. Cum să te ferești pentru a nu ți se fura banii din cont?

România, pe primul loc în lume la Mondialele Under19 de canotaj

„Ambulanța neagră”, o dezinformare. MAI dezminte postările false de pe TikTok

ISW: Rusia pregătește un atac de amploare în Ucraina înainte de 24 august. Moscova ar putea scoate rachete balistice din rezerva strategică

Un castel spectaculos și un rege ucis. Destinația de poveste al cărei mister nu a fost rezolvat nici azi

România încheie Mondialele U19 de canotaj cu șase medalii. Argint în ultima cursă de la Plovdiv / Fetele de la 8+1 sunt campioane mondiale

Microscope Media

  • Politica de confidențialitate
  • Termeni și condiții
Sunday, August 09, 2026

Month: February 2026

Tzancos Barna: Neînțelegerile din politică cresc dobânzile și afectează bugetul. / Cei din UDMR nu ieșim din formație, nici nu participăm la acest ping-pong de declarații
Uncategorized

Tzancos Barna: Neînțelegerile din politică cresc dobânzile și afectează bugetul. / Cei din UDMR nu ieșim din formație, nici nu participăm la acest ping-pong de declarații

February 10, 2026

Evenimentul a fost marcat de nemulțumiri ale primarilor, care au atras atenția asupra unor probleme precum transferurile bugetare și gestionarea resurselor pentru persoanele cu handicap. „Am făcut-o, am făcut-o și … Read More

A vizitat 48 de hoteluri Four Seasons din întreaga lume: doar în 4 s-ar caza din nou
Uncategorized

A vizitat 48 de hoteluri Four Seasons din întreaga lume: doar în 4 s-ar caza din nou

February 10, 2026

Cu toate acestea, dintre toate locațiile vizitate, doar patru i-au rămas în suflet atât de mult încât și-ar dori să le revadă. Experiența ei arată că adevăratul lux nu se … Read More

India a confiscat trei petroliere, în prima acțiune împotriva „flotei fantomă”
Uncategorized

India a confiscat trei petroliere, în prima acțiune împotriva „flotei fantomă”

February 10, 2026

Cele trei nave au fost reținute vineri, în apele din largul orașului Mumbai, de către Garda de Coastă, care a transmis într-o postare pe X că a „destructurat o rețea … Read More

ChatGPT începe să afișeze reclame. Ce se schimbă și ce promite OpenAI
Uncategorized

ChatGPT începe să afișeze reclame. Ce se schimbă și ce promite OpenAI

February 10, 2026

Faza inițială a testării se desfășoară în Statele Unite. Ea vizează utilizatorii autentificați ai versiunii gratuite de ChatGPT, precum și pe cei abonați la noul plan „Go”. Acest abonament, lansat … Read More

Aproape două treimi dintre germani văd SUA drept o amenințare majoră pentru pacea mondială
Uncategorized

Aproape două treimi dintre germani văd SUA drept o amenințare majoră pentru pacea mondială

February 10, 2026

Percepția germanilor asupra principalelor riscuri la adresa păcii globale s-a modificat semnificativ în ultimii ani, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul Allensbach și citat de agenția DPA. Conform … Read More

Premierul Bolojan luat la rost de o primăriță de comună: „Ne îngropați pe toți”
Uncategorized

Premierul Bolojan luat la rost de o primăriță de comună: „Ne îngropați pe toți”

February 10, 2026

Primarii de comune, majoritatea membri PSD și PNL, au criticat în bloc reforma administrativă pregătită de guvern, acuzând că măsurile anunțate riscă să blocheze funcționarea administrației locale și să lovească … Read More

Cetățean turc, găsit pe Aeroportul Otopeni cu pașaport fals
Uncategorized

Cetățean turc, găsit pe Aeroportul Otopeni cu pașaport fals

February 10, 2026

„În data de 09.02.2026, ora 19.20, o echipă operativă formată din polițiști de frontieră a verificat un bărbat care se afla în zona porții de îmbarcare în direcția Atena, Grecia. … Read More

De la hiturile clasice la „The Sun”: Haddaway revine cu forță și ajunge pentru prima dată la București în 2026
Uncategorized

De la hiturile clasice la „The Sun”: Haddaway revine cu forță și ajunge pentru prima dată la București în 2026

February 10, 2026

Compusă pe parcursul mai multor ani și finalizată într-o perioadă de izolare care l-a marcat profund, „The Sun” este gândită ca un răspuns conștient la o lume tot mai fragmentată. … Read More

Sting vine la UNTOLD 2026 și ne arată ce înseamnă muzică pe bune
Uncategorized

Sting vine la UNTOLD 2026 și ne arată ce înseamnă muzică pe bune

February 10, 2026

Festivalul UNTOLD, locul 3 global în Top 100 Festivaluri, anunță prezența, la ediția din acest an, a lui Sting, legenda britanică rock, cu influențe de punk, jazz, raggae, simfonic și … Read More

Alexandru Bota, internațional U18 al României, împrumutat de „U” Cluj la FC Botoșani până la finalul sezonului
Uncategorized

Alexandru Bota, internațional U18 al României, împrumutat de „U” Cluj la FC Botoșani până la finalul sezonului

February 10, 2026

În vârstă de 17 ani, Alexandru Bota, fotbalist născut la 31 martie 2008, este component al echipei naționale U18 a României și va evolua în tricoul „roș-alb-albastru” în partea a … Read More

Posts navigation

Previous 1 … 163 164 165 … 246 Next

Subscribe to Our Newsletter

Check your inbox or spam folder to confirm your subscription.

Recent Posts

  • „Minciuna a ieșit din telefon și a ajuns în stradă”. Radu Miruță cere adoptarea rapidă a legii împotriva dezinformării, după atacul asupra unei ambulanțe
  • Doi îndrăgostiți surzi și-au spus „DA”, ajutați de o interpretă în limbajul semnelor
  • Atacurile Rusiei împing din nou cerealele Ucrainei spre România. Noul val poate veni peste o recoltă foarte mare a fermierilor români
  • Perioada de mercato intră în ultima lună. Cele mai importante transferuri la nivel internațional
  • Apeluri false din partea unor companii. Cum să te ferești pentru a nu ți se fura banii din cont?

Recent Comments

    Archives

    • August 2026
    • July 2026
    • June 2026
    • May 2026
    • April 2026
    • March 2026
    • February 2026
    • January 2026
    • December 2025

    Categories

    • Uncategorized

    Meta

    • Log in
    • Entries feed
    • Comments feed
    • WordPress.org
    Proudly powered by WordPress | Theme: FreeNews | By ThemeSpiral.com.
    Politica de confidențialitate
    Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale. De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele în orice moment privind modulele cookie. Cookie settingsACCEPT
    Privacy & Cookies Policy

    Privacy Overview

    This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
    Necessary
    Always Enabled
    Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
    Non-necessary
    Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
    SAVE & ACCEPT