Amazon: Ritmul defrişărilor, la maximumul a 12 ani. Pădurea amazoniană a suferit pierderi într-un ritm accelerat de când Jair Bolsonaro a preluat funcţia de preşedinte al ţării

Preşedintele brazilian a încurajat activităţile agricole şi miniere în cea mai mare pădure tropicală din lume.

Amazonul găzduieşte aproximativ trei milioane de specii de plante şi animale şi un milion de indigeni.

Cele mai recente date au marcat o creştere majoră faţă de cei 7.536 km pătraţi anunţaţi de Inpe în 2018 -înainte ca Bolsonaro să fie ales în funcţie.

Noile cifre sunt preliminare, statisticile oficiale urmând să fie publicate la începutul anului viitor.

Brazilia îşi propusese să încetinească ritmul defrişărilor până la 3.900 km pătraţi anual până în 2020.

În plus faţă de încurajarea dezvoltării în pădurea tropicală, preşedintele Bolsonaro a redus, de asemenea, finanţarea agenţiilor federale care au puterea de a amenda şi aresta fermierii şi exploatatorii forestieri care încalcă legea.

Bolsonaro s-a confruntat anterior cu Inpe asupra datelor legate de defrişare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].