Primele amenzi la Spitalul de Urgenţă Reşita: Peste 18.000 lei pentru manager şi asistente

Inspecţia Sanitară de Stat a dat primele sancţiuni în valoare de 18.400 lei reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, după prima zi de control.

Inspectorii sanitari l-au sancţionat pe managerul spitalului cu 10.000 lei, pentru neefectuarea periodică sau după necesitate a lucrărilor de igienizare şi reparaţii a clădirilor sanitare.

Asistenta şefă a secţiei de Pneumopftizilogie si asistenta şefă a secţiei de Boli Infecţioase au fost sancţionate cu câte 2.000 lei pentru nerespectarea precauţiunilor universale şi a protocoalelor de lucru de către personalul medical şi auxiliar.

Pentru acelaşi motiv, tot cu 2.000 lei a fost amendată şi una dintre infirmiere.

O altă asistentă medicală care lucrează la secţia de Boli Infecţioase a fost sancţionată cu 2.400 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor medicale periculoase rezultate din activităţi medicale.

Acţiunea de control va continua zilele următoare, echipei de la nivelul local i se va alătura o echipă din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii a cerut, miercuri dimineaţă, reprezentanţilor Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS), să facă de urgenţă un control la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşita, după imaginile apărute în spaţiul public privind modul în care sunt trataţi pacienţii din cadrul secţiei de boli infecţioase.

Ministerul Sănătăţii a anunţat şi că va face un control şi la Direcţia de Sănătate Publică Caraş Severin pentru a verifica modul în care reprezentanţii acestei instituţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în acest caz.

În spaţiul public au apărut imagini cu bolnavi cu probleme psihice îmbrăcaţi sumar sau chiar dezbrăcaţi, stând în condiţii mizere în Spitalul de Urgenţă Reşiţa, într-un loc dedicat pacienţilor Covid. O imagine şocantă surprinde un cadavru într-un sac negru, lăsat pe unul dintre paturile de salon.

Potrivit „Express de Banat”, Romeo Dunca, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, instituţie în subordinea căreia se află spitalul, a declarat că „este spitalul care a fost declarat COVID. Sunt oameni care nu au discernământ şi care, în mod normal, ar fi trebuit internaţi în alte secţii. Ei au fost aduşi acolo, se dezbracă, ştiţi cum sunt… Cancerul din sistemul de sănătate este vechi de 30 de ani şi sperăm să putem, după noile alegeri, să avem putere să schimbăm legi, nu numai să ne conformăm. Poate chiar să facem o nouă lege a sănătăţii. Sunt condiţiile moştenite din sistemul de sănătate, spitalul nu a avut în ultimii 15 ani niciun fel de investiţii, decât ce a făcut Primăria Reşiţa”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].