Portugalia preia conducerea rotativă a Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie. Ce le-au urat predecesorii germani

Portugalia a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene de la Germania. Va fi un mandat dificil, care trebuie să gestioneze o Uniune post-Brexit şi să continue ceea ce preşedinţia precedentă nu a reuşit: redresarea Europei. Sub mandatul portughez europarlamentarii vor aproba cadrul financiar multianual pentru 2021-2027. Angela Merkel a urat succes Portugaliei.

Angela Merkel – Cancelar Germania: Dragă Antonio Costa, dragi prieteni portughezi. Vă doresc mult succes pentru preşedinţia portugheză a UE. Germania va sprijini Portugalia pe cât posibil.

Antonio Costa – premierul Portugaliei: Este o onoare şi o mare responsabilitate pentru Portugalia să accepte această predare din mâinile tale şi să continue lucrarea pe care ai început-o. 

Logoul preşedinţiei este o cârmă în formă de soare. Portughezii s-au inspirat din steagul Uniunii Europene şi culorile sale, albastru şi galben. Cârma înseamnă dorinţa portughezilor de a ghida destinul uniunii spre un viitor stabil, îndreptat spre oameni.

Şi, pentru că este pandemie, predarea nu s-a făcut cu fast diplomatic, ci prin aruncare. Din cauza restricţiilor de distanţare, ministrul de externe german i-a aruncat, pur şi simplu ştafeta omologului portughez. Iată!

”Mi-ar fi plăcut să vă predau ştafetă personal, dar asta nu este o opţiune, în situaţia actuală. Aşa că v-o trimit acum. Stop! Nu aşa funcţionează lucrurile. Nu în viaţa reală! Ştafeta este în drum spre Portugalia, dar într-o manieră convenţională, utilizând curierul Ministerului de Externe Federal.”

Şi România a deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în prima jumătate a anului 2019, pentru prima data de când a devenit membru.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].