Concursurile de angajare la Ministerul Dezvoltării au fost suspendate

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat că a decis să suspende concursurilor pentru posturile vacante din cadrul ministerului, cu excepţia celor care derulează programe cu finanţare europeană. Astfel, este oprită procedura demarată pe 21 decembrie 2020 privind ocuparea a 33 de posturi vacante din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Posturile scoase la concurs sunt funcţii publice din Direcţia Generală Programul Operaţional Regional, Direcţia Generală Dezvoltare Regională şi Infrastructură şi Direcţia Generală Cooperare Teritorială Europeană, dar şi din compartimente suport, precum Serviciul Comunicare şi Direcţia Generală Management Financiar, Resurse Umane şi Administrativ. Procedurile au fost suspendate cu excepţia posturilor din departamentele implicate în programele cu finanţare europeană.

Măsura a fost luată deoarece ministerul nu ştie încă ce buget de salarii va avea pentru anul în curs.

„În aceste condiţii, în urma analizei necesităţilor existente la nivelul ministerului şi ţinând cont de faptul că bugetul MDLPA pentru anul 2021 nu a fost încă aprobat, responsabilitatea pe care o avem este aceea de a ne încadra în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul din anul 2020 şi de a respecta prevederile legale referitoare la organizarea concursurilor în perioada de pandemie. În acelaşi timp, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, numărul maxim de posturi aprobat prin legea bugetară anuală nu poate fi depăşit şi, deocamdată, nu cunoaştem care va fi numărul maxim de posturi finanţat prin bugetul ministerului. Astfel, am decis suspendarea concursurilor pentru posturile vacante în cauză din cadrul MDLPA, cu excepţia posturilor vacante din Direcţia Generală Programul Operaţional Regional şi Direcţia Generală Cooperare Teritorială Europeană, structuri care, evident, derulează programe cu finanţare europeană. Subliniez că, în cazul acestor două structuri, cheltuielile cu salariile personalului se rambursează integral din bugetele programelor pe care le gestionează, aşadar, ocuparea posturilor vacante respective nu este de natură a creşte efortul bugetar pentru instituţia noastră”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].