ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Urmărirea informativă a lui Corneliu Coposu a început din biroul lui Dej. Operaţiunea ”Gemina”: cum a confiscat Securitatea semicentenarul Unirii

Volumul imens de note de filaj, de rezultate ale interceptărilor prin ”tehnică operativă”, armata de informatori recrutaţi să-l urmărească şi de securişti care-l monitorizau arată că Seniorul era unul din principale ”obiective” printre foştii deţinuţi politici ţărănişti.

 

O întîlnire cu Dej

Ceea ce a atras din capul locului atenţia poliţiei politice comuniste a fost energia şi intansigenţa lui Corneliu Coposu, nealterate de lunga sa detenţie. Deşi fizic era serios afectat, pierzîndu-şi mai mult de jumătate din greutatea corporală, nu-şi pierduse nici un pic din determinarea din anii tinereţii, cînd fusese secretar al lui Iuliu Maniu. Pus în libertate în aprilie 1964, a găsit un loc de muncă în atelierul de tîmplărie mecanică, de la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti, ca muncitor necaliifcat. Nici aici nu a scăpat de ochiul atent al Securităţii, mai ales după o memorabilă întlnire pe care muncitorul fost-deţinut o avusese cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, mai-marele partidului comunist, care îl cunoştea din împrejurările colaborării comune, în vederea pregătirii actului de la 23 august 1944 şi întoarcerii armelor împotriva Germaniei fasciste.

Memorabilia întîlnire a survenit după declaraţia din aprilie 1964, prin care Dej se delimita pentru prima oară de Moscova, găsindu-şi aliaţi în China comunistă, dar avea nevoie şi de o largă susţinere internă a actului său. Despre întrevedere, Corneliu Coposu a relatat în amintirile sale. Gheorghe Gheorghiu-Dej a început prin a se scuza pentru anii de închisoare politică, la care fusese supus interlocutorul său: ”N-am putut face nimic, pentru că ruşii ne-au dirijat tot timpul”. Ca o palidă compensaţie, i-a propus lui Corneliu Coposu, care avea o solidă pregătire juridică, să devină juristconsult al Consiliului de Stat, cu 4800 de lei pe lună (salariul lui era de zece ori mai mic, iar un inginer cîştiga cam 800 lei), cu condiţia să semneze ”o declaraţie”. Corneliu Coposu nici n-a citit-o şi a refuzat oferta. Cînd Dej a plusat şi i-a propus reabilitarea sa, dar şi a lui Iuliu Maniu, Coposu a răspuns, cu curaj, că ”Maniu ar fi mai indicat să-i reabiliteze pe comunişti”.

În biroul lui Dej, a început istoria urmăririi informative a lui Corneliu Copsu. Un om ca acesta nu putea fi lăsat la voia întîmplării, să adune la un loc oameni ca el: însemna că Securitatea nu-şi merită banii. 

 

Prima întrunire a fostei conduceri ţărăniste, la o înmormîntare

Pentru prima oară după eliberarea lor din teminţe, foştii lideri ţărănişti s-au întrunit cu un prilej trist: la moartea lui Gheorghe (Ghiţă) Popp. Fruntaşul ţărănist, fost ministru în guvernele Sănătescu şi Rădescu, fusese cel care semnase la Moscova în 12 septembrie 1944 Convenţia de armistiţiu între guvernul român şi guvernele Uniunii Sovietice, Marii Britanii şi Statele Unite ale Americii. După zece ani de temniţă grea şi alţi şapte de domiciliu obligatoriu, trăise o bătrîneţe amară, supravieţuind din pensia soţiei. Toate acestea nu l-au împiedicat ca, plin de curaj, să se adreseze cu memorii lui Dej (1964) şi Ceauşescu (1966), cerîndu-le să facă uz de toate diligenţele diplomatice şi de demersuri la ONU, pentru recuperarea teritoriilor pierdute după 1944: Buovina de Nord şi Basarabia. Motiv pentru care, la înmormîntarea sa, erau adunaţi un număr mare de oameni din ”generaţia Unirii”, cît şi fruntaşi ai ţărăniştilor, abia ieşiţi din temniţe. Bineînţeles, şi Securitatea.

O notă din 29 octombrie 1967, semnată de colonelul Gheorghe Crăciun, pe atunci avansat de la comanda penitenciarului Aiud ca locţiitor la comanada Direcţiei a I-a de informaţii interne (cu misiunea de a-i urmări pe foştii deţinuţi politici, pe care-i ştia prea bine), a relatat cu lux de amănunte cum a decurs înmormîntarea: ”în ziua de 28 octombrie, între orele 14,45-17 a avut loc înhumarea fostului secretar general al P.N.Ţ. din perioada 1940-1944, Popp Gheorghe-Ghţă, la

cimitirul Iancu Nou din Mihai Bravu. La procesiune au participat cea 150-160 persoane, în majoritate foşti conducători ai P.N.Ţ”. Cei care au ţinut discursuri la catafalcul celui dispărut au fost Pantelimon Halippa, Ioan Hudiţă şi Corneliu Coposu. 

”Ultimul vorbitor, doctor Coposu Cornel, fost secretar general adjunct al C.C. al P.N.Ţ. în penoada 1944- 1947 şi deţinut contrarevoluţionar”, a spus despre Popp că trebuie să devină un clasic, un model ”pentru generaţiile de elevi, întrucît a suferit pe nedrept în detenţie, apreciindu-I că prin comportarea şi virtuţile sale, onestitate şi dezinteres personal, a fost făclie luminoasă pentru toţi cei mai tineri, atît în viaţa liberă, cît şi în timpul suferinţei. În final, a menţionat că pentru cei tineri trebuie să fie drept pildă”.

”După terminarea ceremoniei, la plecarea din cimitir”, oamenii şi-au dat frîu liber emoţiilor, sub impresia puternică a celor trei discursuri. De pildă, ”Cornel Velţeanu, membru în C.C. al P.N.Ţ., a afirmat că evenimentul a făcut o impresie colosală, mai ales în rîndurile generaţiei mai vechi, care se consideră generaţia unirii, cu atît mal mult cu cît, sub cupola bisericii, s-au auzit, după ani de zile, numele sfinte ale unor mari înaintaşi, referindu-se la Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Sus-numitul a mai afirmat că recunoaşterile publice ale existenţei în istorie a unui partid deschide perspectiva existenţei lui în actualitate”.

 

Unirea – subiect tabu pentru Securitate. ”Operaţiunea Gemina”

Este exact de ceea ce se temea Securitatea. În acel an, 1967, aceasta pusese la punct un ”plan de măsuri” cu nume de cod ”Gemina”, care urmărea confiscarea în întregime de către comunişti a semicentanarului Marii Uniri de la 1918. Adevăraţii ei făuritori trebuiau ţinuţi departe de eveniment, la care Unirea trebuia prezentată drept rod exclusive al acţiunii ”maselor largi populare”.  

Teama majoră, exprimată de Securitate în aceste circumstanţe era ca toţi fruntaşii ţărănişti, reunindu-se, să nu ”manifesteze pe stradă referitor la realipirea Basarabiei şi Bucovinei la patria mumă”. De aceea, principalii participanţi la înmormîntarea lui Ghiţă Popp au fost puşi sub o severă urmărite, ”printre care doctor Ionel Anton Mureşanu, avocat Pantelimon Halippa. profesor Hudiţă Ioan, doctorii Coposu Cornel, Popp Ionel, Pîntea Gherman, fost guvernator al Odessei, profesor Jovin Ion”.

Aveau toate motivele să se teamă: ”După oficierea slujbei religioase, în jurul orelor 16, în necrologul ţinut de către Pantelimon Halippa, fost membru în delegaţia permanentă a C.C. al P.N.Ţ. şi preşedintele organizaţiei P.N.Ţ. din Basarabia, printre altele, a evocat figura lui Popp Ghiţă, ca mare patriot şi politician ardelean. Necrologul lui Pantelimon HaIippa, după afirmaţia sa, este extras din mesajul adresat de Popp defunctului Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin care a asigurat pe Gheorghiu-Dej de devotamentul său şi al celor din fostul Partid Naţional Ţărănesc, ca, pe cale diplomatică, cu înţelepciune şi răbdare, sa se recapete Baasarabia şi Bucovina, care au fost răpite pe nedrept de către vecinii din răsărit. Pantelimon Halippa a descris şi suferinţele prin care a trecut Popp în timpul primului război mondial, ca prizonier la nemţi, iar în ultima perioadă în 15 ani de închisoare, ca deţinut politic, încheind cuvîntarea sa, spunînd că Popp Gheorghe, inainte de a muri, a cerut să fie înmormîntat cu tricolorul pe piept”.

Al doilea vorbitor, ”profesorul Hudiţă Ioan, fost membru în delegaţia permanentă a C.C. al P.N.Ţ., deţinut contrarevoluţionar, a afirmat că defunctul face parte din pleiada veche a marilor oameni de stat şi luptători pentru democraţie şi neam, cum au fost luhu Maniu, Vaida Voievod, Mihai Popovici, Madgearu Virgil, Ion Mihalache şi alţii. L-a caracteizat ca pe un ilustru analist al concepţiilor politice contemporane din ţară şi străinătate şi al elitel P.N.Ţ., un patriot înflăcărat al unirii Ardealului şi în lupta pentru dreptate şi democraţie”.

Aşa ceva, din perspectiva ”planului de măsuri Gemina” era inacceptabil, cu atîr mai mult cu cît ”discuţiile au continuat, un fruntaş ţărănist basarabean spunînd că noi, basarabenii, ne întîlnim aproape zilnic la Pantelimon Halippa şi acolo luăm fel de fel de hotărîri. Şi Anca Victor, fost membru în C.C. al P:N.Ţ., după înmormîntare a afirmat că “discursurile acestea au mers la inima oricărui român”. Aşa ceva era inacceptabil pentru Securitate.

S-a decis imediat că ”la domiciulul lui Pantelimon Halippa, loc de întîlnire al fruntaşilor unionişti basarabeni  vom face propuneri de instalare a măsurilor T.O. De asemenea, vom avea în vedere, în mod special, urmărirea informativă a activităţii lui Hudiţă Ioan şi Coposu Cornel, care s-au afirmat ca unii dintre fruntaşii naţional-ţărănişti mai activi. Prin agentură, se vor urmări, în continuare, discuţiile ce se fac şi de către ceilalţi foşti conducători ai P.N.Ţ., în legătură cu discursurile ţinute, ocazionate de decesul lui Popp Gheorghe, dacă continua să întreţină legături între ei şi care este natura acestor legături”.

 

Succesul ”versiunilor de izolare”

Urmarea imediată a fost plasarea tututor foştilor ţărănişti sub o strictă supraveghere. După ”studierea individuală”, unii (cei mai vulnerabili) au fost recrutaţi ca informatori. Securitatea recunoştea că participarea liderilor ţărănişti la înmormîntarea lui Ghiţă Popp şi discursurile ţinute cu acest prilej de Halippa, Hudiţă şi Copsu au avut un rol catalizator, ducînd la ”intensificarea între membrii P.N.Ţ. Semnificativă este participarea numeroasă la înmormîntarea lui Popp, fost secretar general al P.N.Ţ., prilej cu care vorbitorii sub o formă voalată, au elogiat activitatea fostului P.N.Ţ., în frunte cu Maniu şi Mlhalache”.

Prin mijloacele ei, Securitatea a monitorzat primele reacţi de după înmormîntare: ”De reţinut că după acest eveniment, s-au făcut comentrarii că pînă în prezent au avut voie numai să gîndească, iar de acum înainte pot să se şi exprime public; în asemenea situaţie, se pot exprima şi în viitor sentimentele de buni români şi, în felul acesta, dovedesc că nu au renunţat la idealurile lor”. Dar „au fost şi elemente care au manifestat teamă, în legătură cu discursurile ţinute, deoarece s-au spus lucrurilor pe nume”. Aceştia din urmă au devenit ”ţintele” recrutării Securităţii ca informatori, care fie le-a exploatat prin ameninţări temerile, fie s-a arătat ”atentă” la nevoile lor, pentru a-i monitoriza prin acţiuni informative pe cei mai activi dintre ţărănişti. Corneliu Coposu s-a aflat în prim-planul acestor acţiuni de urmărire. 

Securitatea a pus la punct, prin ”agentura” recrutată în interiorul P.N.Ţ. şi ”versiuni de izolare”, cum denumea faptul că tocmai informatorii ei lansau zvonuri, cu privire la colaborarea cu poliţia politică a celor mai vizibili oponenţi ai regimului. Corneliu Coposu a fost victimă a acestei strategii. Peste zece ani, la 9 iulie 1976, un raport arăta că ”activitatea de dezinformare a principalelor elemente ce au făcut parte din fostul Partid Naţional Ţărănesc a creat în rîndul acestora un climat de supiciune reciprocă. A început să fie abandonată opinia unor elemente că P.N.Ţ. ar mai avea de jucat un rol în viaţa politică a ţării, fiind zădărnicită tendinţa de grupare în jurul unor foşti conducători naţional-ţărănişti”. Urmare a acţiunilor Securităţii, entuziasmul şi solidaritatea ţărăniştilor de la momentul înmormîntării lui Ghiţă Popp devenise o amintire.

Ca urmare a succesului obţinut, ”ţinînd seama de aceste rezultate obţinute în acţiunea de izolare şi destrămare a elementelor ce au făcut parte din fostul Partid Naţional Ţărănesc, se va continua adîncirea şi declanşarea altor măsuri de întreţinere a climatului de suspiciune şi compromitere. Vor fi consolidate acţiunile de dezinformare şi izolare, pentru a nu permite polarizarea foştilor naţional – ţărănişti în jurul acestor elemente”, stabilea Securitatea în 1967. Între ”ţintele” ei, la loc de frunte, a fost plasat Corneliu Coposu.