Vacciarea cu AstraZeneca în România. Valeriu Gheorghiţă: Niciun caz de tromboză, după aproape 400.000 de doze administrate

Valeriu Gheorghiţă a declarat, joi seara, la Digi 24, că că sunt foarte puţine persoane în România care au făcut ambele doze de AstraZeneca.

„Sunt foarte puţine persoane, vorbim despre câteva zeci care au făcut deja cea de-a doua doză. În acest interval, între 4 şi 8 săptămâni. Reamintesc faptul că demararea celei de-a doua doze se va efectua după data de 14 aprilie, când se împlinesc 8 săptămâni de la momentul administrării primelor doze în România. Majoritatea (celor care au făcut prima doză cu AstraZeneca, adică 392.255 de persoane – n.r.), peste 60%, sunt femei, ceea ce corespunde cu ceea ce se întâmplă şi la nivel european sau cel puţin acestea sunt datele preliminare. Tocmai de aceea nu putem spune că femeile au un risc mai crescut comparativ cu bărbaţii”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

CITEŞTE AICI: Care sunt simptomele unei tromboze. Gheorghiţă explică situaţiile în care se impune mersul la medic după vaccinare

Întrebat câţi din cei 392.255 de români care s-au vaccinat cu prima doză de la AstraZeneca au făcut reacţii trombotice, dr. Gheorghiţă a spus că nu există raportate astfel de reacţii adverse în România.

„Noi nu avem reacţii, evenimente trombotice raportate. Nu avem în România cazuri de tromboză cauzată de vaccinul de la AstraZeneca. (…) Noi trebuie, de asemenea, să luăm în calcul nu doar datele din România, ci datele de la nivel european, care sunt mult mai reprezentative. Vorbim de peste 34 de milioane de persoane vaccinate în Marea Britanie şi Europa şi au fost raportate şi analizate în detaliu circa 222 de cazuri de asemenea evenimente trombotice. Cred că este important, de asemenea, să înţelegem că frecvenţa evenimentelor trombotice nu este, în general, mai crescută decât ce se regăseşte în populaţia generală nevaccinată, dar, într-adevăr, strict pe aceste localizări particulare – tromboze de sinus venos cerebral, tromboze de circulaţie venoasă abdominală – există acest semnal că avem o frecvenţă uşor mai crescută faţă de ceea ce se regăseşte în populaţia generală şi oamenii, de fapt, trebuie să fie informaţi de acele semne de alarmă”, a explicat medicul.

Potrivit coordonatorului CNCAV, datele medicale actuale susţin că după cea de-a doua doză nu se anticipează o reacţie.

Întrebat dacă le recomandă românilor care s-au vaccinat deja cu prima doză să facă rapelul, răspunsul lui Gheorghiţă a fost: „Categoric”, cu condiţia să nu fi suferit, după prima doză un eveniment trombotic sau şoc anafilactic.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]