UE, prima reacţie după ce Rusia a sancţionat oficiali europeni: „Această acţiune este inacceptabilă”

Uniunea Europeană a condamnat vineri decizia „inacceptabilă şi nejustificată” a autorităţilor ruse de a sancţiona opt oficiali europeni, inclusiv pe preşedintele Parlamentului European şi un comisar. De asemenea, a anunţat „măsuri adecvate” ca răspuns la aceste sancţiuni, notează Le Figaro.

 

„UE îşi rezervă dreptul de a lua măsurile corespunzătoare ca răspuns la decizia autorităţilor ruse,” au avertizat preşedinţii celor trei instituţii ale UE într-o declaraţie comună. Sancţiunile europene sunt de competenţa statelor membre ale UE şi este necesară unanimitatea pentru adoptarea lor.

 

 

Această acţiune este inacceptabilă, nu are nicio justificare juridică şi este complet nefondată,” au spus preşedintele Parlamentului, preşedintele Consiliului European, Charles Michel şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Se adresează direct Uniunii Europene şi nu doar persoanelor interesate. Această decizie este cea mai recentă demonstraţie a modului în care Federaţia Rusă a ales să se confrunte cu UE în loc să fie de acord să remedieze traiectoria negativă a relaţiilor noastre bilaterale”, au adăugat aceştia.

 

Moscova a răspuns astfel „politicii măsurilor restrictive unilaterale nelegitime care vizează cetăţenii şi organizaţiile ruseşti”. UE a impus o serie de sancţiuni individuale împotriva oficialilor ruşi implicaţi în procedurile împotriva lui Aleksei Navalnîi sau a celor responsabili de încălcări ale drepturilor omului, odată cu reprimarea protestelor de susţinere pentru opozantul rus.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].