Sibiu: Măşti, combinezoane, mănuşi, dezinfectanţi pentru centre rezidenţiale, din bani europeni

Consiliul Judeţean Sibiu a semnat cu ADR Centru contractul de finanţare europeană pentru derularea proiectului „Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul furnizorilor de servicii sociale din Judeţul Sibiu”.

Valoarea totală a contractului este de 2.416.271,18 lei (TVA inclus), finanţarea fiind asigurată integral din fonduri europene nerambursabile (FEDR).

„Prin proiect vor fi achiziţionate materiale sanitare şi echipamente de protecţie personală, respectiv măşti, combinezoane, mănuşi, dezinfectanţi, săpun antibacterian, puls – oximetru şi alte materiale şi echipamente medicale. De acestea vor beneficia toate centrele rezidenţiale din subordinea CJ Sibiu şi aflate în structura DGASPC Sibiu: 8 centre pentru adulţi cu dizabilităţi, un centrul pentru victimele violenţei domestice şi 5 centre destinate copiilor, la care se adaugă cele două Unităţi de Asistenţă Socială Medico – Socială din Sibiu şi Sălişte”, transmit reprezentanţii Consiliului Judeţean Sibiu.

Proiectul se derulează prin Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu şi Unităţile de Asistenţă Medico – Socială din Sibiu şi Sălişte.

În următoare perioadă, Consiliul Judeţean Sibiu va demara procedurile de achiziţie pentru aceste materiale şi echipamente.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]