Hacker-ul român, căutat de guvernul SUA, a fost prins în Columbia. A creat cel mai distructiv virus din istorie

Paunescu este acuzat de procurorii americani că face parte din reţeaua cibernetică care a proiectat malware-ul ”Gozi”. Acest software rău intenţionat era trimis prin e-mailuri ca fişier ataşat, iar atunci când era descărcat, se infiltra în computerele companiilor mari şi ale entităţilor guvernamentale. Virusul a accesat date importante, cum ar fi parole bancare, numere şi documente de identificare, cu care făceau transferuri bancare frauduloase, potrivit Finance Columbia.

Potrivit Departamentului de Stat al SUA, acest virus de tip troian a afectat computerele din Statele Unite, Germania, Regatul Unit, Polonia, Franţa, Finlanda, Italia şi Turcia. Printre victime se află multinaţionale, bănci şi organizaţii precum NASA.

Românul ar fi accesat 19 computere ale NASA, provocând daune de 19.000 de dolari.

Valoarea daunelor provocate prin fraudele comise de hackerul român şi de complicii acestuia se ridică la câteva sute de mii de dolari.

Mihai Ionut Paunescu a fost pus la dispoziţia Procuraturii Generale a Columbiei după arestarea sa de către unitatea de anchetă DIJIN a Poliţiei Naţionale. Ambasada Statelor Unite a fost contactată imediat pentru a putea iniţia procedurile de extrădare.

Începând din 2011 până în noiembrie 2012, Mihai Ionuţ Păunescu a conspirat pentru accesarea în mod neautorizat a unor calculatoare protejate, în scopul obţinerii de avantaje financiare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].