Secţia de chirurgie toracică de la Institutul Nasta, închisă. Personalul, mutat pe secţia COVID

Managaerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Beatrice Mahler, a anunţat că că institutul funcţionează de luni la capacitate maximă, dar că toate locurile sunt ocupate.

„Ca să putem ajuta pacientul COVID din secţie, să facem funcţională unitatea mobila ATI tot personalul s-a mobilizat. De vineri secţia COVID are 81 de paturi, de azi ATI COVID are 15 paturi”, a anunţat Beatrice Mahler.

Conform acesteia, de acum pacienţii din secţia oncologie vor continua tratamentul prin spitalizare de zi, iar secţia de chirurgie toracică va fi închisă.

„Suspendăm activitatea în secţia de chirurgie toracică, nu pentru că nu am avea adresabilitate, ci pentru că personalul din ATI implicat în asistenţa pacientului postoperator trebuie să susţină integrarea în activitatea ATI a noilor colegi, şi credeţi-mă este greu şi să educi, să fii educat, iar când asta faci sub presiune totul se complică. O parte din medicii pneumologi nu mai pot evalua pacienţii din spitalizarea de zi pentru că munca în zona COVID este extrem de solicitantă”, a mai transmis managerul.

Potrivit conducerii spitalului, personalul este suprasolicitat, nu atât fizic, cât emoţional: „Azi personalul medical din ATI cu lacrimi în ochi îmi spunea că <nu mai pot>, că în 20 de ani de carieră nu au mai avut perioade în care pacienţii să moară unul după altul, că toţi sunt gravi, mult mai gravi decât în valurile anterioare şi că fiecare om pe care îl pierd îi demoralizează, pentru că vă mărturisesc că fiecare privire a unui om care mai cere o clipă te urmăreşte o viaţă! Iar tu neputincios, epuizat şi limitat din multe părţi, nu poţi face mai mult”.

Potrivit managerului, luni, la ora 13.00, în secţia COVID erau 17 locuri libere, dar care s-au ocupat în câteva ore. Au fost pregătite paturi pentru holuri şi butelii de oxigen.

Beatrice Mahler spune că a fost pregătit şi centrul de vaccinare „…însă aici e puţină lume….<aglomeraţie> este la intrarea în pavilionul COVID”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].