Cel mai mare exerciţiu aerian din Israel. Avioane din Israel şi Germania au survolat împreună

Imaginile au arătat cele patru aeronave zburând deasupra parlamentului israelian, Knesset, scrie dpa.

Survolul a marcat începutul exerciţiului de zbor internaţional Blue Flag, cel mai mare exerciţiu aerian desfăşurat în Israel până în prezent.

Alături de Germania şi Israel, participă, de asemenea, Italia, Marea Britanie, Franţa, India, Grecia şi SUA.

„Zborul exprimă parteneriatul puternic şi legătura dintre forţele aeriene şi ţările respective, precum şi angajamentul de a continua cooperarea în viitor”, a declarat armata israeliană într-un comunicat.

Înainte de survol, şefii forţelor aeriene germane şi israeliene, Ingo Gerhartz şi Amikam Norkin, au vizitat împreună memorialul Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim, se arată în comunicat.

Exerciţiul de zbor Blue Flag urmează să se desfăşoare până pe 28 octombrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].