Ministrul Sănătăţii ironizează modul cum s-a făcut informarea populaţiei în pandemie: Avem tot felul de grupuri strategice”

Alexandru Rafila a spus, joi seara, că Ministrul Sănătăţii trebuie să colaboreze cu CNCAV şi să comunice mai mult.

„Trebuie să colaborăm (cu CNCAV – n.r.) şi trebuie să renunţăm la stereotipuri. Avem tot felul de grupuri de comunicare strategică. Nu am înţeles în ce constă strategia comunicării unor cifre, mereu aceleaşi, în fiecare zi, numărul de cazuri, numărul de decese, numărul de paturi libere la ATI şi cam asta este comunicarea strategică. Colegii din CNCAV eu îi cunosc, eu am mai lucrat cu ei profesional. De exemplu, cu domnul doctor Valeriu Gheorghiţă am fost colegi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş. Cred că trebuie să stăm de vorbă şi să încercăm să profesionalizăm campania de comunicare pentru că dincolo de ceea ce facem noi şi facem bine, totuşi sunt profesionişti în comunicare din zona publică şi zona privată şi care să dea un suflu nou campaniei de comunicare”, a spus Rafila, la Digi 24.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că în prezent campania de comunicare se centrează aproape exclusiv pe promovarea vaccinării şi nu şi pe informare, lucru despre care crede că dacă va continua la fel „nu are şanse foarte mari de succes”.

„Informarea lipseşte. Informaţii găseşti greu în spaţiul public. (…) Informarea nu înseamnă doar un site unde eventual trebuie să cauţi mult ca să poţi să afli anumite răspunsuri, trebuie să mobilizăm organizaţiile profesionale medicale să vină alături de noi, pentru că ne apropiem în 2 luni de zile, probabil după sărbători, s-ar putea să asistăm la o nouă creştere a numărului de cazuri şi atunci trebuie să fim pregătiţi şi cu strategia de comunicare şi, bineînţeles, cu accesul pacienţilor la testare şi la consult şi la tratament în ambulatoriu încă din primele zile de boală”, a mai spus ministrul.

Acesta a precizat că pregătirea unui număr de paturi este necesară, însă trebuie ţinut cont de faptul că mărind numărul de paturi pentru COVID, se renunţă la un anumit număr de paturi pentru alte patologii.

„Numărul de paturi în România nu este un elastic de care să tragi. Nu sunt paturi fizice, ci paturi care trebuie deservite de personal. Trebuie să facem un efort ca acele paturi să nu se umple”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Rafila crede că ţine de fiecare în parte cum va arăta situaţia epidemiologică după sărbători, premisele fiind că vom avea un val 5 „serios”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].