O italiancă a murit în braţele iubitului ei, la 2 luni după ce a fost muşcată de un păianjen

Cristina Calzoni, în vârstă de 46 de ani, a fost muşcată în spate de un „păianjen vioară”, în septembrie anul trecut. Presa italiană scrie că atunci muşcătura nu părea gravă. Însă, în weekend, femeia s-a prăbuşit la pământ şi a murit sub ochii partenerului ei, care a încercat în zadar să-i facă un masaj cardiac.

Ambulanţa a găsit-o pe femeie moartă, iar lângă ea se aflau câteva flacoane de medicamente pe jumătate goale, în principal analgezice.

Moartea pare să fi fost naturală, însă ancheta va stabili dacă a fost cauzată de o supradoză de medicamente sau nu.

Iubitul femeii le-a povestit anchetatorilor că aceasta a fost muşcată pentru prima dată în septembrie, într-un loc unde Cristina Calzoni obişnuia să meargă să hrănească pisicile fără stăpân. La momentul respectiv, nu părea să fie nimic îngrijorător.

Apoi, Cristina s-a întors în noiembrie în acelaşi loc şi a fost muşcată din nou de spate, în timp ce hrănea pisicile. A observat muşcătura repede, dar a crezut că un unguent sau un medicament ar fi fost de ajuns ca să-i treacă roşeaţa. Nu a fost aşa. Durerile tot mai puternice de spate au obligat-o pe femeia de 46 de ani să se adreseze unui centru specializat din Bologna şi să ia analgezice în doze mai mari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].