Moderna vrea să producă un singur vaccin împotriva a trei virusuri, inclusiv COVID. Când ar putea fi disponibil

Bancel, în cadrul unui panel la Forumul Economic Mondial, a declarat că vaccinul combinat ar permite oamenilor să obţină o protecţie largă împotriva bolilor cauzate de viruşii respiratori înainte de sezonul infecţios de iarnă, fără a fi nevoie să facă mai multe vaccinuri.

 

„Scopul nostru este de a putea avea un singur vaccin anual, astfel încât să nu avem probleme de conformitate în cazul în care oamenii nu vor să facă două-trei vaccinuri pe timp de iarnă”, a spus Bancel. „Cel mai bun scenariu ar fi toamna anului 2023″.

 

Bancel le-a spus investitorilor în septembrie anul trecut că Moderna lucrează la un ser care ar combina vaccinul său cu ARNm pentru COVID-19, un vaccin pe care îl dezvoltă împotriva gripei şi, eventual, o doză pentru tratarea virusului sinciţial respirator (RSV), potrivit Politico.

 

Boosterul COVID se află în prezent în faza a treia de testare, a spus el în cadrul discuţiei, în timp ce vaccinul antigripal în curs de dezvoltare, care utilizează, de asemenea, tehnologia ARNm, ar trebui să treacă de la faza a doua la faza a treia de testare în al doilea trimestru.

 

Investitorii au vândut acţiunile Moderna după ce o actualizare din decembrie a arătat că a generat niveluri de anticorpi împotriva tuturor celor patru tulpini ale virusului gripal într-un studiu în fază incipientă care nu au fost la fel de robuste la persoanele în vârstă ca un vaccin antigripal existent de la Sanofi.

 

Moderna intenţionează să livreze între 2 şi 3 miliarde de doze de vaccinuri anti-COVID-19 în acest an, a confirmat Bancel, după 807 milioane în 2021. Compania se consultă în prezent cu oficialii din domeniul sănătăţii cu privire la compoziţia dozelor de vaccin COVID-19 care vor fi folosite în această toamnă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].