UTA Arad are un nou antrenor. Vezi cine este

„Opţiunea noastră pentru domnul Ionuţ Badea a fost determinată de calităţile dovedite în cariera sa de antrenor, de faptul că este adeptul unui sistem tactic care se pliază pe calităţile şi automatismele dobândite de componenţii echipei noastre şi de faptul că, fiind un poliglot care vorbeşte cinci limbi străine, poate gestiona fără probleme relaţia cu un vestiar multicultural cum este cel al echipei noastre”, au transmis reprezentanţii UTA Arad.

Ionuţ Badea a adunat ca jucător 275 de partide în tricoul unor echipe importante precum Dinamo, FC Argeş, FC Vaslui sau Oţelul Galaţi.

Şi-a început cariera de antrenor la FC Argeş, echipă pe care a condus-o în două mandate, dar a mai antrenat şi la Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Cluj, FC Braşov, Oţelul Galaţi, Concordia Chiajna şi Astra Giurgiu. A fost de asemenea şi antrenor secund al echipei naţionale, în perioada 2014-2017.

Clubul a anunţat anterior încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul Laszlo Balint. „Despăriţirea s-a oficializat de comun acord şi la solicitarea antrenorului”, au spus oficialii de la UTA Arad.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].