Managerii spitalelor suport spun că nu li s-a spus ce au de făcut odată cu intrarea în Scenariul 4

Am intrat deja în scenariul 4 al epidemiei Covid-19, iar asta înseamnă că o parte din cei peste 2.000 de oameni diagnosticaţi vor fi trataţi în spitale suport. Unul dintre acestea e Spitalul Orăşenesc din Pucioasa, care ar urma să preia pacienţi de la Târgovişte.

„Nu putem spune că nu am auzit de la oficialii respectivi, respectiv directorul Direcţiei de Sănătate şi domnul Prefect, dar niciodată atunci când am cerut oficial nu ni s-a transmis nimic”, afirmă Adriana Ancuţa, managerul spitalului din Pucioasa.

Acelaşi diagnostic şi la Spitalul din Paşcani.

„A fost doar o propunere la şedinţa care a fost cu ministrul Costache acum o săptămână. Eu  încă nu am primit un document oficial în acest sens”, spune Daniel Bechir, managerul spitalului din Paşcani

Ne întoarcem la Pucioasa, unde managerii spitalului se pregătesc pe ghicite de sosirea unor pacienţi care au coronavirus.

„Nu avem nici măcar baza legală. Nu găsesc unde scrie în vreo lege sau în vreo metodologie despre spitalul suport cum funcţionează acesta, ce trebuie făcut în astfel de situaţii”, explică managerul.

Spitalul are o secţie de Terapie Intensivă cu zece paturi, însă doar unul are ventilator. În plus, doar un medic e specializat în ATI.

Mediafax a cerut Ministerului Sănătăţii o listă cu spitalele suport şi informaţii despre cum vor funcţiona acestea, însă până acum, nu am primit niciun răspuns.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *