Americanizarea fotbalului. AC Milan a fost preluată de grupului de investiţii american RedBird Capital. Este al 8-lea club italian preluat de americani

Elliott Management a fost de acord să vândă clubul de fotbal italian AC Milan grupului de investiţii american RedBird Capital, într-o tranzacţie de 1,2 miliarde de euro care pune capăt incursiunii de patru ani a firmei în domeniul sportului, au declarat pentru FT persoane apropiate clubului.

Tranzacţia pentru AC Milan, care a câştigat titlul în acest sezon, va fi anunţată miercuri.

Achiziţia de către RedBird, condusă de fostul bancher de la Goldman Sachs Gerry Cardinale, vine la mai puţin de un an după ce a cumpărat o participaţie de aproximativ 10% din Fenway Sports Group, holdingul care deţine clubul de fotbal Liverpool şi echipa de baseball profesionist Boston Red Sox.

Pentru Cardinale, afacerea va fi cea mai importantă achiziţie de profil din domeniul sportului şi va oferi companiei sale dreptul de proprietate asupra unui club cu 7 Ligi ale Campionilor.

Tranzacţia vine la doar câteva zile după ce un consorţiu american a acceptat să plătească 2,5 miliarde de lire sterline, plus o promisiune de a investi 1,75 miliarde de lire sterline, pentru a cumpăra Chelsea din Anglia.

Tranzaţia este o nouă etapă ce din cea ce a căpătat numele de americanizarea fotablului italian: Atalanta, Fiorentina, Genoa, Roma, Spezia, Parma şi Venezia având proprietari sau investitori americani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].