Un centru de cercetare nucleară din Ucraina a fost avariat de un bombardament rusesc

Un centru de cercetare nucleară din Ucraina a fost avariat de un bombardament rusesc, a anunţat Inspectoratul de Stat pentru Reglementare Nucleară.

Atacul a avariat o parte din clădirile şi infrastructura unităţii, dar nu a afectat zona în care se află combustibilul nuclear, a precizat inspectorul într-o postare online.

Autoritatea a adăugat că nivelurile de radiaţii din zonă au rămas în limite normale.

“Probabilitatea unor noi daune care pot afecta în mod direct starea de siguranţă nucleară şi de radiaţii rămâne ridicată din cauza bombardamentelor efectuate de trupele ruseşti”, a precizat Inspectoratul de Stat pentru Reglementare Nucleară, conform Sky News.

Clădirea se află în oraşul nord-estic Harkov, care a suferit bombardamente grele în primele luni ale războiului.

În ultimele săptămâni a cunoscut un calm relativ, dar acesta a fost întrerupt de reluarea bombardamentelor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].