Unitatea grupului G7 este în pericol pe măsură ce costul războiului din Ucraina creşte

Anumiţi membri ai G7 s-au întrebat dacă nu ar fi mai bine ca războiul din Ucraina să se încheie. Un sondaj de opinie recent realizat sugerează că unii alegători din Franţa, Germania şi Italia pun rezolvarea crizei costului vieţii înaintea pedepsirii Rusiei. Alţii susţin necesitatea de a salva relaţia cu Rusia pe viitor.

Ţări precum Marea Britanie, Polonia şi cele trei state baltice au rezistat acestor argumente. Astfel că orice acord de pace cu Moscova care nu respectă condiţiile Ucrainei ar duce la o nouă agresiune a Rusiei în viitor.

Liderii G7 sunt aşteptaţi să încerce să folosească summitul pentru a lămuri direcţia în care se îndreaptă politicile comune adoptate în privinţa războiului şi a celor două state beligerante.

Pe de o parte, lumea occidentală trebuie să dea dovadă de hotărâre pentru a putea susţine în continuare Ucraina, iar pe de altă parte, trebuie să demonstreze că sunt pregătiţi să repare şocurile economice globale pe care unii dau vina din cauza războiului.

Un înalt oficial american a descris dilema astfel: „Cum maximizăm durerea asupra regimului lui Putin? Cum minimizăm efectele inverse către restul lumii?”

Creşterea preţului combustibilului şi alimentelor provoacă foamete şi nelinişte în întreaga lume. Astfel, unele ţări arată cu degetul spre Occident pentru noua situaţie creată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].