Un act normativ permite guvernului din Ungaria să supravegheze firmele energetice, dacă este necesar

Decizia de marţi, semnată de prim-ministrul Viktor Orban, acoperă firmele cheie din industria energetică, a gazelor şi a petrolului, precum şi firmele de încălzire urbană şi minerit, alături de operatorul de conducte de gaz FGSZ şi de o asociaţie de stocare de combustibil şi gaze.

Ungaria este dependentă în proporţie de aproximativ 85% de importurile de gaze ruseşti şi de 65% de importurile de ţiţei din Rusia.

Ministrul de externe, Peter Szijjarto, a declarat la începutul acestei luni că directorul general al Gazprom şi vicepremierul rus Alexander Novak l-au asigurat că societatea îşi va îndeplini obligaţiile faţă de Ungaria prevăzute în contractul de furnizare de gaze pe termen lung.

Luni, Szijjarto a declarat că depozitele de gaze ale Ungariei erau pline în proporţie de peste 39%, ceea ce înseamnă 2,7 miliarde de metri cubi înmagazinaţi.

În cadrul unui contract cu Gazprom semnat anul trecut, Ungaria primeşte 3,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an prin Bulgaria şi Serbia şi încă 1 mld. mc printr-o conductă din Austria. Acordul este valabil pe o perioadă de 15 ani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].