Războiul din Ucraina: căutările în ruinele mall-ului din Kremenciuk vor mai ţine câteva zile

Căutările persoanelor dispărute şi curăţarea resturilor de la centrul comercial lovit luni de o rachetă rusească sunt în curs de desfăşurare, a declarat Vitalii Maletskyi, primarul din Kremenciuk.

„La faţa locului lucrează salvatori din trei regiuni ale Ucrainei. Ei nu au ajuns încă la epicentrul exploziei. Mai este încă o zonă mare la care trebuie să se lucreze, unde tavanul s-a prăbuşit, structurile de susţinere s-au prăbuşit”, a spus Maletskyi.

Dmytro Lunin, şeful administraţiei militare din regiunea Poltava, a anunţat că operaţiunea va continua timp de două-trei zile.

25 de persoane au fost internate în spital, iar una dintre ele a murit, a mai spus Lunin.

„La faţa locului au fost găsite 18 cadavre şi opt fragmente de corp. Rudele fac acum teste ADN”, a explicat Lunin pentru televiziunea ucraineană.

Trei ofiţeri implicaţi în misiunea de căutare au fost şi ei răniţi în timp ce demontau resturile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].