Războiul din Ucraina. Atac cu rachete în oraşul port Odesa. Oficial ucrainian: Cel puţin 10 persoane au fost ucise după ce o rachetă a lovit o clădire rezidenţială

Purtătorul de cuvânt al administraţiei militare din Odesa, Serghei Bratchuk, afirmă pe aplicaţia de mesagerie Telegram că cel puţin 10 persoane au fost ucise după ce o rachetă a lovit o clădire rezidenţială înaltă.

O versiune tradusă a mesajului său anterior spunea că au avut loc două atacuri – unul asupra unei clădiri rezidenţiale de nouă etaje şi celălalt într-un centru de recreere.

La clădirea rezidenţială, mai multe cadavre fuseseră deja scoase şi alte persoane erau salvate din dărâmături.

Principalele noutăţi

Miniştrii apărării din Estonia şi Letonia au semnat joi, la summitul NATO de la Madrid, o scrisoare de intenţie pentru achiziţia în comun de sisteme antiaeriene cu rază medie de acţiune. “Agresiunea Rusiei în Ucraina arată în mod clar nevoia de sisteme de apărare aeriană”, a declarat ministrul leton al apărării, Artis Pabriks, într-o declaraţie.

Situaţia din oraşul Lisichansk din estul Ucrainei este “extrem de dificilă”, deoarece bombardamentele continue ale forţelor ruseşti fac imposibilă evacuarea civililor, a declarat joi guvernatorul regional din Lugansk.

“Există o mulţime de bombardamente din mai multe direcţii. Armata rusă se apropie din diferite direcţii”, a declarat Serhiy Haidai, adăugând că forţele ruseşti rămân la periferia oraşului, unde nu există în prezent lupte de stradă.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că Franţa va livra Ucrainei şase elemente de artilerie CAESAR şi vehicule blindate, relatează Kyiv Independent. Macron a adăugat că aliaţii NATO reuniţi la Madrid au “decis în unanimitate” să sporească ajutorul umanitar şi militar pentru Ucraina în timp ce aceasta încearcă să lupte împotriva forţelor ruseşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].