Regele Charles al III-lea nu va merge la Summitul privind clima

Regele Charles al Marii Britanii nu va participa la Summitul liderilor mondiali privind schimbările climatice care va avea loc luna viitoare în Egipt, a declarat duminică o sursă regală, citată de Reuters. Noul monarh se retrage din rolurile sale anterioare.

Imaginea articolului Regele Charles al III-lea nu va merge la Summitul privind clima

Regele Charles al III-lea nu va merge la Summitul privind clima

Palatul Buckingham a cerut sfatul guvernului cu privire la Summitul COP27 al Naţiunilor Unite şi s-a convenit în unanimitate că nu ar fi corect ca Regele Charles al III-lea să facă prima sa călătorie în străinătate în calitate de suveran, a declarat sursa.

Nu a existat nicio confirmare că Charles va participa la reuniune înainte de a deveni rege luna trecută, în urma decesului mamei sale, Regina Elisabeta, a precizat sursa.

Charles a luat cuvântul la ceremonia de deschidere a Summitului COP26 de la Glasgow din 2021, pe care l-a descris ca fiind un „salon al ultimei şanse” pentru a salva lumea de schimbările climatice, după ce regina s-a retras la sfatul medicilor.

Cotidianul Sunday Times a relatat că Charles a fost sfătuit să nu meargă în Egipt de către noul prim-ministru Liz Truss, anulând planurile sale de a ţine un discurs la conferinţă.

Ziarul a citat o sursă din Downing Street care a declarat că o întâlnire recentă între Charles şi Truss a fost cordială şi că nu a existat nicio dispută.

Noul rege a făcut campanie pentru mediu şi alte probleme în timp ce era moştenitor, dar luna trecută a declarat că nu va mai fi posibil „să acord atât de mult timp şi energie organizaţiilor caritabile şi problemelor la care ţin atât de mult”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].