Mark Hamill cere mai multe drone pentru ca Ucraina să reziste invaziei ruse: Rusia este ca Imperiul Galactic

Mark Hamill, actorul din Războiul Stelelor, a spus că Ucraina are nevoie de mai multe drone pentru a lupta împotriva invaziei ruse şi a comparat Moscova cu “partea întunecată a Forţei”.

Hamill, care l-a interpretat pe Luke Skywalker în filme, a fost numit ambasador în proiectul United24 – pe care Ucraina l-a înfiinţat pentru a obţine donaţii, inclusiv donarea de drone către armata ucraineană. 

El i-a spus Laurei Kuenssberg de la BBC că a discutat cu Zelenskiy despre similarităţile dintre filmele de cult şi despre războiul actual din Ucraina.

„[Zelenskiy] a făcut referire la filme şi nu este greu de înţeles de ce”, a spus Hamill, „Vreau să spun, Războiul Stelelor a fost întotdeauna un basm pentru copii, iar basmele sunt poveşti morale despre bine şi rău, unde binele este clar definit, răul este clar definit şi nu este greu de extrapolat un imperiu malefic cu Rusia invadând o naţiune suverană.

Întrebat dacă platforma va fi folosită pentru a furniza tehnologie letală, el a răspuns: „Ucraina are nevoie de drone. Au nişte drone, dar nu atât de multe ca ruşii.

Hamill i-a adus un omagiu lui Zelenskiy, spunând: „Am fost cu adevărat fascinat de acest om… pentru că a fost absolut eroic. Iar poporul ucrainean a fost inspirator. Este un om uimitor.

Hamill a spus că participarea la proiect a fost „o şansă de a folosi [popularitatea filmelor] pentru bine şi simt o mare responsabilitate de a încerca şi de a face tot ce pot pentru a promova cauza ucraineană”, transmite The Guardian

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].