Sergio Aguero spune că jucătorilor le este frică de reluarea fotbalului: “Fotbaliştii sunt speriaţi, au familii, au copii, au părinţi”

Sergio Aguero, atacantul echipei Manchester City, a devenit portavocea jucătorilor, după ce UEFA a anunţat că recomandă reluarea campionatelor. Sezonul din Premier League ar putea începe pe 8 iunie, iar argentinianul se teme pentru sănătatea lui, dar şi a familiei sale. 

“Majoritatea fotbaliştilor sunt speriaţi pentru că au familii, au copii, au bebeluşi, au părinţi”, a spus Aguero, potrivit Daily Mail. 

“Când vom reveni, vom fi foarte tensionaţi, vom avea mare grijă, dar în momentul în care cineva se va simţi rău o să te gândeşti: “Ce se întâmplă acolo?”. Sper să se descopere un vaccin până la urmă. 

Mă sperie, dar eu am stat acasă alături de iubita mea. Nu am intrat în contact cu alţi oameni. 

Ei spun că sunt persoane care au virusul, dar nu au simptome şi te pot infecta. De aceea am stat acasă. Poţi fi infectat şi nu ştii nimic despre asta”, a mai spus atacantul campioanei Angliei. 

Cluburile din Premier League ar putea reveni la antrenamente pe 11 mai, însă vineri, 1 mai, va avea loc o nouă şedinţă în care se va stabili o dată sigură. 

“În urmă cu 15 zile ni s-a spus că ne vom întoarce la antrenamente pe 4 mai. Acum va avea loc o nouă şedinţă. Va fi dificil să jucăm meciurile din Liga Campionilor în luna august”, a mai spus Aguero. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].