Un mort şi cinci persoane dispărute în urma prăbuşirii elicopterului militar canadian în largul coastelor Greciei

Fregata HMCS Fredericton, care a participat la Operaţiunea de reasigurare NATO menită să consolideze securitatea în Europa Centrală şi de Est, a pierdut contactul cu un elicopter CH-148 Cyclone în timpul unui zbor de antrenament.

“Toţi sunt eroi. Fiecare dintre ei va lăsa un gol care nu poate fi acoperit”, a spus Trudeau într-o conferinţă de presă.

“Cauza acestui accident nu este cunoscută în acest moment”, a declarat ministrul Apărării, Harjit Sajjan, adăugând că datele de la bordul aeronavei şi aparatele de înregistrare vocală au fost recuperate.

Generalul Jonathan Vance, şeful Statului Major al Apărării, a declarat că a existat un „câmp foarte mare de resturi” într-o zonă a Mării Ionice, unde aeronava s-a prăbuşit.

„Nu vom lăsa nici o piatră neîntoarsă”, în căutarea supravieţuitorilor, a spus Sajjan pentru Reuters într-un interviu telefonic. „Din păcate, acest incident este un alt exemplu al pericolelor cu care se confruntă femeile şi bărbaţii noştri în fiecare zi”, a adăugat acesta.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].