MAE: Niciun român nu a cerut ajutor după accidentul feroviar din Barcelona

MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Barcelona, s-a autosesizat în baza informaţiilor apărute public cu privire la accidentul feroviar produs miercuri dimineaţa în staţia Moncada y Reixac din Catalunia, soldat cu rănirea a 75 de persoane.

„Reprezentanţii consulatului general au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile spaniole, pentru a obţine informaţii oficiale cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate. Potrivit informaţiilor preliminare obţinute de la reprezentanţii poliţiei regionale spaniole, răniţii au fost transportaţi la o unitate medicală pentru a beneficia de asistenţă de specialitate, iar ancheta autorităţilor locale este în curs de desfăşurare. Autorităţile spaniole au comunicat reprezentanţilor oficiului consular că datele referitoare la cetăţenia persoanelor rănite vor fi transmise ulterior, dacă va fi cazul. MAE menţionează că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Barcelona nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest accident”, transmite MAE.

Reprezentanţii oficiului consular continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 344 223; +34 934 340 220, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al consulatului: +34 661 547 853.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].