Peste două milioane de români urmează să primească măşti de la stat. Ce categorii sunt vizate

Peste două milioane de români urmează să primească măşti gratuite de la stat. Guvernul a adoptat, azi, o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Guvernul a adoptat, azi, o ordonanţă de urgenţă în acest sens, iar măştile ar urma să fie distribuite zilele următoare.

Nelu Tătaru: S-a aprobat măşti de protecţie pentru 2.300.000 de persoane din categoriile defavorizate. Se acordă un număr de 50 de măşti de protecţie pentru fiecare persoană din categoriile precizate, aferente unei perioade de două luni.

 

Printre categoriile de persoane care vor beneficia de acest sprijin se numără persoanele din familiile care primesc ajutor social, pensionarii, dar şi persoanele cu handicap.

 

Nelu Tătaru: Persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza legii 416/2001 privind venitul minim garantat, persoanele beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza legii 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, pensionsarii din sistemul public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv persoanele încadrate în grad de handicap, care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art 42 şi 58 dfin legea 448/2006.

 

Ministrul Sănăţăţii anunţă că distribuirea măştilor se va face în procedură de urgenţă.  Guvernul este obligat, printr-o prevedere adoptată în Parlament, să furnizeze măşti de protecţie gratuite pentru persoanele defavorizate. Odată cu instituirea stării de urgenţă, eşti obligat să porţi mască în spaţii închise, precum în centrele comerciale, în autobuz sau chiar la locul de muncă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].