Farul Constanţa, greu de oprit: a învins-o şi pe Sepsi

Lidera campionatului s-a impus în etapa intermediară fără mari probleme, cu două goluri înscrise în prima repriză, de fundaşul Tudor Băluţă, ajuns la a treia reuşită în Superligă, şi de adolescentul de doar 17 ani, Adrian Mazilu, la al doilea gol în etape consecutive şi la al treilea în campionat.

Băluţă a deschis scorul în minutul 22 cu un şut din careu, după centrarea lui Popescu, golul fiind anulat iniţial pentru o presupusă poziţie de offside, dar validat apoi, după consultarea asistentului video.

Mazilu a stabilit scorul final al partidei în al treilea minut suplimentar de joc al primei reprize, cu un şut cu efect, de la marginea careului după o pătrundere individuală pe flancul drept al atacului constănţenilor, după o angajare a lui Băluţă.

Elevii lui Gheorghe Hagi au mai avut 5 ocazii bune de a marca în primele 45 de minute, după care au dominat şi partea a doua a meciului, în care au şi marcat un gol spectaculos, prin Kiki, anulat în cele din urmă pe motiv de offside.

Farul Constanţa conduce în continuare clasamentul Ligii 1 cu 61 de puncte, în timp ce Sepsi OSK îşi păstrează poziţia a şasea, ultima care duce în play-off, avantajată fiind şi de remiza dintre U Craiova 1948 şi FC Botoşani, înregistrată tot marţi.

Covăsnenii, cu 41 de puncte, mai au de jucat două meciuri foarte grele în ultimele etape ale sezonului, cu CFR Cluj, pe teren propriu, şi cu FCSB, în deplasare, în condiţiile în care U Craiova 1948 are 37 de puncte, pe locul 7, cu acelaşi număr de jocuri, iar Petrolul Ploieşti, pe locul 8, e la 8 puncte distanţă, dar cu un meci mai puţin jucat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].