Nadal se retrage de la Indian Wells şi Miami din cauza nerecuperării după ultima accidentare

Tenismanul de 22 de ori campion de Grand Slam, care nu a mai concurat de la Australian Open, unde tentativa de apărare a titlului din 2022 s-a încheiat cu o înfrângere în turul al doilea, în timpul căreia şi-a agravat o problemă la şold, a declarat că a început reabilitarea şi fizioterapia conform instrucţiunilor medicilor.

“Sunt trist că nu voi putea concura la Indian Wells şi nici la Miami. Foarte trist că nu voi fi acolo”, se arată într-un mesaj postat pe contul de Twitter al lui Nadal. “Îmi va fi dor de toţi fanii mei din SUA, dar sper să îi văd mai târziu în acest an, în timpul turneului de vară”.

Nadal a pierdut în două seturi în faţa lui Taylor Fritz în finala de anul trecut de la Indian Wells, iar apoi a lipsit de la Miami Open pentru a se putea concentra pe pregătirea sa pentru sezonul de zgură.

Spaniolul în vârstă de 36 de ani este de trei ori campion la Indian Wells, după ce a triumfat în 2007, 2009 şi 2013. Nadal a ajuns de cinci ori în finala de la Miami, dar nu a câştigat niciodată titlul şi nu a mai concurat acolo din 2017.

“Îi urăm lui Rafa să se vindece cât mai repede şi sperăm să îl vedem din nou la BNP Paribas Open anul viitor”, a declarat directorul turneului de la Indian Wells, Tommy Haas, într-un comunicat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].