Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Până în prezent au votat pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale 100.583 persoane. 96.356 şi-au exprimat votul pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondenţă.

În Republica Moldova au votat 15.346 persoane, în Marea Britanie 15.122, iar în Italia 12.224.

Primii care şi-au putut exprima votul au fost românii din Noua Zeelandă, la o secţie de votare din Auckland.

Pentru acest scrutin prezidenţial, autorităţile au organizat 950 de secţii de votare în străinătate, cu 35 mai multe faţă de alegerile europarlamentare din iunie 2024, când au fost 915 secţii.

Românii din diaspora pot vota, de vineri până duminică, la orice secţie din străinătate, având nevoie doar de un act de identitate românesc valid: carte de identitate (inclusiv electronică sau provizorie), buletin, paşaport (diplomatic, de serviciu sau simplu, inclusiv cele electronice sau temporare).

La alegerile prezidenţiale din acest an s-au înscris 14 candidaţi, însă Ludovic Orban s-a retras din cursa electorală.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].