Concluzia MAI la finalul campaniei electorale: s-a desfăşurat în condiţii de normalitate

Concluzia MAI la finalul campaniei electorale: s-a desfăşurat în condiţii de normalitate

„Din punct de vedere al competenţelor care au revenit Ministerului Afacerilor Interne, campania electorală s-a desfăşurat în condiţii de normalitate”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii ministerului, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit statisticilor oficiale, efectivele MAI au asigurat măsurile de ordine publică şi de protecţie a participanţilor la 190 de manifestări electorale care au avut loc în Bucureşti şi în alte 96 de localităţi din 36 de judeţe. Toate evenimentele electorale s-au desfăşurat fără incidente deosebite. Cele mai multe manifestări electorale au fost organizate în judeţele Ilfov (30), Vâlcea (19), Dolj (17), Ialomiţa (16) şi Giurgiu (15) şi s-au desfăşurat, în principal, sub formă de întâlniri cu alegătorii.

Pe parcursul campaniei electorale, reprezentanţii MAI au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale, cu aproximativ 17% mai puţine faţă de campania pentru precedentele alegeri prezidenţiale. Din totalul reclamaţiilor „154 sunt confirmate, 6 sunt în curs de verificare, iar 29 nu s-au confirmat”, a transmis MAI.

Pentru soluţionarea sesizărilor, angajaţii MAI au efectuat sau efectuează verificări cu privire la 172 de contravenţii şi 6 posibile infracţiuni. Angajaţii MAI au aplicat 46 de avertismente şi 16 amenzi în valoare de 21.900 lei pentru săvârşirea a 62 de contravenţii”, a adăugat MAI.

Cele mai multe sesizări au fost despre nereguli privind afişajul electoral. Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor ori alte infracţiuni electorale. Pe parcursul nopţii, angajaţii MAI vor asigura măsurile de protecţie a celor 18.968 de secţii de votare constituite la nivel naţional. Secţiile de vot vor fi predate preşedinţilor birourilor electorale, duminică dimineaţă, la ora 6.00, cu sigiliile intacte.

În misiunile de sâmbătă sunt implicaţi aproximativ 35.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, numărul efectivelor fiind suplimentate cu o mie de lucrători. Totodată, s-a decis suplimentarea efectivelor care vor acţiona în ziua votului de la 43.000 la peste 45.000 de angajaţi MAI.

Aceştia vor menţine ordinea publică la nivelul întregii ţări, vor asigura măsurile de protecţie a secţiilor de vot şi intervenţia rapidă pentru cercetarea posibilelor incidente electorale, a precizat MAI.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].