Primăria Ploieşti, amendată de Garda Naţională de Mediu pentru gestionarea defectuoasă a deşeurilor

Primăria Ploieşti, amendată de Garda Naţională de Mediu pentru gestionarea defectuoasă a deşeurilor

Potrivit unui comunicat al Gărzii Naţionale de Mediu, în urma unui control desfăşurat în perioada 21-26 februarie 2025, comisarii au constatat faptul că Primăria Ploieşti nu a asigurat, conform atribuţiilor ce îi revin, salubrizarea corespunzătoare a oraşului.

„Astfel, s-a constatat faptul că începând cu data de 17.02.2025 nu s-a mai respectat graficul de colectare a deşeurilor municipale, situaţie ce a persistat pe toată durata verificărilor până la momentul finalizării controlului. În penultima zi a controlului (25.02), verificările s-au făcut chiar cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Prahova şi în prezenţa reprezentantului Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti. S-au verificat puncte de colectare a deşeurilor din diferite zone din municipiul Ploieşti unde s-au evidenţiat cantităţi semnificative de deşeuri municipale acumulate atât pe platformele de precolectare cât şi depozitate necontrolat în afara acestora, direct pe sol”, se arată în comunicat.

Potrivit Gărzii de Mediu, „a fost trasată măsura în regim de urgenţă, privind asigurarea salubrizării localităţii, în sensul ridicării şi eliminării deşeurilor din platformele de precolectare şi a zonelor adiacente apoi curăţarea terenului, pentru asigurarea protecţiei mediului şi sănătăţii populaţiei”.

Garda de Mediu transmite că primăria a fost amendată cu 60.000 de lei.




Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].