Copil salvat de la înec. Pompierii au ajuns în timp record la micuţul agăţat de o piatră

Potrivit ISU Arad, trei copii cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani erau la scăldat în râul Crişul Alb în localitatea Buteni.

Unul dintre ei a fost luat de curentul puternic şi a fost purtat într o zonă cu apă adâncă. Băiatul a reuşit să se agaţe de o piatră şi să se urce pe ea, iar ceilalţi doi copii au rămas pe o insuliţă şi au sunat la 112.

Pompierii din Sebiş au ajuns la faţa locului într-un timp record.

„Din fericire, în momentul sosirii echipajelor de intervenţie copilul, deşi la limita puterilor, era încă la suprafaţă. Fără să mai lanseze barca la apă, unul dintre salvatori a înotat până la copil, l-a echipat cu vestă de salvare şi l-a adus până pe insuliţă, unde a fost preluat de paramedicii SMURD”, au transmis reprezentanţii ISU Arad.

După evaluare, copilul aflat în stare de hipotermie, a fost transportat la spitalul din Sebiş.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].