O unitate de elită a forţelor speciale germane este dizolvată din cauza legăturilor cu extrema dreaptă

Ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a emis ordinul de dizolvare parţială a grupului, care “devenise independent de centrul de comandă”. Karrenbauer a catalogat grupul drept toxic din cauza influenţei nocive manifestate de comandantul unităţii.

A adoua companie din comanda KSK va fi dizolvată. KSK este comandamentul forţelor speciale germane, înfiinţat în 1990, după unificare. Unitatea de elită are în jur de 1.400 de soldaţi implicaţi în operaţiuni speciale, de la campanii antiteroriste până la salvare de ostatici.

Aproximativ 70 de soldaţi vor fi daţi afară. Decizia a fost luată din cauza faptului că militarii în cauză erau membrii ai extremei drepte şi au fost implicaţi în câteva incidente. Serviciul militar de contrainformaţii din Germania cercetează de mult timp legătura dintre membrii forţelor speciale şi extrema dreaptă, relatează CNN.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].