Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta.

„Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”, a spus ea.

Buzoianu a fost la fața locului împreună cu ministrul Economiei, Radu Miruţă. Chiar atunci, o bucată din tavan s-a prăbușit. Mina este administrată de compania de stat Salrom, care se află în subordinea Ministerului Economiei.

Ministrul Mediului crede că multe instituții au stat deoparte și nu au făcut nimic.

„Cumva s-a pasat vina până când s-a ajuns la castori şi castorii n-au mai putut să zică că ‘Nu e vina noastră’”, a spus Diana Buzoianu în cadrul emisiunii de sâmbătă de la Prima TV.

Diana Buzoianu a mai spus că în februarie 2023 mina era deja grav afectată. Totuși, în august, Apele Române au trecut acel loc ca fiind doar cu „risc moderat”. Ea a mai spus că mai multe instituții, cum ar fi Salrom, Conversmin și ANRM, nu au făcut nimic pentru a opri dezastrul.

„Deci toate autorităţile acestea, de fapt, au aşteptat să se întâmple dezastrul. Noi, astăzi, suntem în punctul în care încercăm să aducem apă cât mai rapid, pe termen scurt, imediat, la Târnăveni. Apă potabilă”, a spus Diana Buzoianu.

Întrebată în cadrul emisiunii dacă se va reconstrui mina turistică, ministrul a spus că asta ține mai ales de Ministerul Economiei.

„Aici este cumva o discuţie pe care trebuie să o aveţi şi cu ceilalţi miniştri, mai ales cu Ministrul Economiei. Din perspectiva noastră, pe noi ne interesează, în primul rând, să nu existe un dezastru ecologic. În al doilea rând, să existe apă potabilă pentru oamenii din zonă. Acestea două sunt deciziile şi măsurile pe care noi putem să le luăm la minister”, a mai spus ea.