Irina Begu a învins-o pe Jaqueline Cristian și s-a calificat în finala turneului WTA de la Iași

Irina Begu a învins-o pe Jaqueline Cristian și s-a calificat în finala turneului WTA de la Iași

Irina Begu s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-4, la capătul unui meci care a durat două ore și nouă minute.

„Vreau să o felicit pe Jaqueline și pe echipa ei! Anul acesta a avut un nivel foarte bun, a progresat foarte mult și sunt convinsă că va avea o carieră extraordinară. Nu e niciodată ușor să joci împotriva unei alte românce. Dacă m-aș fi gândit înaintea turneului că voi ajunge în finală, aș fi spus că este imposibil”, a declarat Irina Begu imediat după încheierea partidei din semifinale.

În finală, Irina Begu o va întâlni pe elvețianca Jil Teichmann (locul 102 WTA, cap de serie nr. 6), care a trecut de Sorana Cîrstea în prima semifinală a turneului, tot sâmbătă, scor 6-4, 6-3.