Șef din structura Poliției Rutiere Ilfov, cercetat după ce și-a bătut soția judecător

Polițiștii Secției 5 au intrat în alertă în dimineața zilei de 24 octombrie după ce, în jurul orei 09.15 o femeie a sunat la numărul de urgență 112 și a anunțat că este victima violenței domestice. Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru gandul.ro, că apelul ar fi fost făcut de o judecătoare care activează în cadrul Judecătoriei Cornetu. Totodată, soțul agresiv este ofițer de poliție.
Cu toate că este magistrat, femeia ar fi ales să-l protejeze pe bărbatul violent în fața legii.
Sursele citate au afirmat că femeia avea o echimoză vizibilă pe antebrațul drept însă le-ar fi spus polițiștilor că nu dorește să depună plângere și ar fi refuzat, totodată, emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Sursele Gândul au arătat că bărbatul judecătoarei este inspectorul principal Cornel Țilic, șeful formațiunii rutiere din cadrul Poliției Orașului Chitila. Cu toate că soția judecătoare a refuzat să depună plângere, șefii Inspectoratului Poliției Județene (IPJ) Ilfov au luat act de producerea incidentului și au declanșat, pe numele ofițerului, o anchetă internă.
„La data de 24 octombrie 2025, în jurul orei 09.15, polițiștii Secției 5 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 32 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, la o adresă din Sectorul 1 al Capitalei. Polițiștii s-au deplasat de îndată la adresa indicată, unde au luat legătura cu apelanta. Aceasta a relatat că, în urma unui conflict spontan cu soțul său, în vârstă de 33 de ani, ar fi fost agresată fizic de către acesta. În urma verificărilor, s-a constatat că femeia prezintă urme de violență și a fost solicitat un echipaj medical, însă persoana vătămată a refuzat îngrijirile medicale. De asemenea, în cauză a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, însă persoana vătămată a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Totodată, femeia și-a rezervat dreptul de a depune plângere prealabilă. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, arată informarea Poliției Capitalei.
Oficial, în 2024, au fost peste 60.000 de victime ale violenței domestice la nivel național, iar datele Inspectoratului General de Poliție arată că, în același an, au fost emise peste 13.000 de ordine de protecție. Totodată, în primele șapte luni din 2025 au fost raportate 28.000 de intervenții ale Poliției în cazuri de violență domestică și au fost emise peste 8.000 de ordine de protecție.
În ultimii opt ani au fost ucise 426 de femei în România de către membri de familie, iar anul acesta au fost înregistrate peste 30 de cazuri de femei omorâte de parteneri (soț, fost soț, concubin).
