„La Blouse Roumaine”, excepționala creație a lui Matisse, părăsește pentru prima dată Franța și vine la MNAR

Matisse a avut nevoie de șase luni ca să picteze monumentala capodoperă, din noiembrie 1939 în aprilie 1940.
Preocupat de simbolism și simplificare, tocmai pentru a sugera urgența unicității, Matisse nu a lăsat loc nici unui compromis estetic atunci când a pictat „La Blouse Roumaine”.
Un colecționar al iei românești (prietenul său român, Theodor Pallady, i-a dăruit, de-a lungul vremii, o întreagă colecție), Matisse a pus minunatul obiect vestimentar nu doar pe scena recunoașterii internaționale, ci i-a confirmat statutul de act identitar românesc.
Ia ca eveniment al timpului românesc
Acum, „La Blouse Roumaine” vine pentru prima dată în România, într-o expoziție organizată la Muzeul Național de Artă a României, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Eveniment al timpului românesc, ia românească devine, iată, un eveniment al unui moment prins în spațiu, căci asta a reușit să facă Matisse cu ia românească – pânza pe care se odihnește spiritul românesc.
„România – reprezentarea identitară a portului popular în artă” este o expoziție, nu o luare de poziție în favoarea unor ideologii asociate iei, se specifică în textul de prezentare a expoziției.
„Selecția relevă felul în care s-a articulat de-a lungul secolelor un limbaj formal, simbolic, decorativ și totodată ideologic în care ia și costumul folcloric au jucat rolul pivotal de agregare, de promovare politică și uneori de impunere vizuală a românității”.
Costume naționale din țări vecine nouă vor fi, de asemenea, expuse
Și ciar dacă „La Blouse Roumaine” este, fără doar și poate, vedeta expoziției, se cuvine să menționăm că vor fi cuprinse în același eveniment de înaltă ținută culturală și identitar-românească alte 320 de piese ce provin din patrimoniul MNAR și din al altor muzee naționale și internaționale, ce vor contura un peisaj clar al portului național românesc.
Vor fi expuse costume populare provenite din diverse zone ale țării, inclusiv cele majoritar maghiare și germane.
O perspectivă interesantă va fi creată prin raportarea la reprezentările artistice ale costumelor populare din regiunile limitrofe – Ucraina, Moldova, Bulgaria, care va oferi ocazia de a evidenția asemănările, deosebirile și influențele din această bogată regiune europeană.
E pentru prima oară când pleacă din Franța
Creația lui Matisse face parte din colecția permanentă a Centre Pompidou din Paris și este pentru prima dată când părăsește Franța această minunată creație, fiind împrumutată României în mod excepțional.
Succesul colosal al iei românești în lume se datorează, fără doar și poate, creației matissiene, însă pictorul francez nu e singurul care a fost preocupat de ea.
Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Daniel Rosenthal, Tonitza, Dimitriescu, Camil Ressu, Teodorescu – Sion au fost, de asemenea, preocupați de frumusețea portului popular românesc.
Și chiar dacă, în ultimii ani, ia a căpătat o dimensiune poate prea comercială (vezi industria franceză și internațională de modă, care s-a „inspirat” cam prea mult din ea, fără să-i ofere recunoașterea necesară), putem, totuși, în cadrul expoziției, să observăm componenta ce ține de identitate românească alături de una pur comercială, fără să ne irităm la organul esteticului.
Expoziția va fi deschisă începând cu 21 noiembrie.
