Mesajul lui Musk pentru von der Leyen, după prezentarea Scutului pentru democrație: Liderul UE ar trebui să fie „ales de popor”

Miliardarul Elon Musk a criticat-o, miercuri, pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul anunțului Scutului european pentru democrație, inițiativă care stabilește o serie de măsuri concrete pentru a capacita, a proteja și a promova democrații puternice și reziliente în întreaga UE.
Anunțul privind noua strategie a fost făcut de von der Leyen și pe rețelele sociale.
„Democrația este fundamentul libertății noastre. Democrația este fundamentul prosperității noastre. Democrația este fundamentul securității noastre”, se arată în postarea președintei Comisiei Europene.
Într-o postare pe pagina sa de X, Musk a reacționat la videoclipul care însoțea anunțul lui von der Leyen.
„Dacă democrația este fundamentul libertății, cu siguranță poziția dumneavoastră de lider al UE ar trebui să fie aleasă direct de popor?”, a fost mesajul lui Musk adresat Ursulei von der Leyen.
Într-o altă postare, Musk a mai spus că „liderul UE” ar trebui să fie „ales de popor” din blocul comunitar, „nu numit de un comitet”, scrie POLITICO.
Președintele Comisiei Europene, care nu este propriu-zis „liderul UE”, așa cum a menționat Musk, este propus și votat de Consiliul European, format din cei 27 de șefi de stat și de guvern ai UE, pentru un mandat de cinci ani. Candidatul propus trebuie să câștige votul membrilor Parlamentului European.
Rolul Scutului european pentru democrație
Miercuri, 12 noiembrie, Comisia a prezentat Scutul european pentru democrație, care stabilește o serie de măsuri concrete pentru a capacita, a proteja și a promova democrații puternice și reziliente în întreaga UE.
„Scutul european pentru democrație și Strategia UE pentru societatea civilă prezintă măsuri de protejare a pilonilor principali ai sistemelor noastre democratice: oameni liberi, alegeri libere și corecte, mass-media liberă și independentă, o societate civilă dinamică și instituții democratice puternice”, mai arată Comisia.
Alte elemente prevăzute de această strategie includ îndrumări privind utilizarea inteligenței în alegeri sau utilizarea influențatorilor pentru a ajuta oamenii să înțeleagă regulile UE, cum ar fi reglementările privind conținutul online sau publicitatea politică.
