Când va fi produs primul kWh în parcurile eoline din largul Mării Negre și care e stadiul delimitării perimetrelor offshore? Răspunsul Ministerului Energiei

România ar putea avea în mixul său energetic prima producție din eolienele amplasate în valurile Mării Negre peste câțiva ani, dacă sunt parcurse câteva etape legale și, evident, în măsura în care vor fi fonduri bugetare disponibile în acest sens, au transmis oficialii Ministerului Energiei.
Estimările vin ca răspuns la solicitarea Mediafax, trimisă pe 3 noiembrie, privind stadiul demersurilor în atribuțiile instituției pentru implementarea Legii nr. 121 din 30 aprilie 2024 privind energia eoliană offshore, publicată în Monitorul Oficial nr. 421 din 8 mai 2024, implicit perspectiva respectării termenelor asumate prin proiect.
Potrivit declarațiilor oficiale de la momentul adoptării actului normativ în Parlament, în ritmul impus de proiectul de lege, se estima că în anul 2032 vom putea avea în Sistemul Energetic Național primul MWh de energie eoliană produsă offshore, un sgment care atrage interesul a numeroși potențiali investitori.
Conform legii, pentru operaționalizarea investițiilor în energia eoliană offshore, Ministerul Energiei trebuia să inițieze, în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv septembrie 2024, procedurile pentru realizarea unui studiu de specialitate în vederea pregătirii procesului de concesiune și a activităților de explorare, construcție și exploatare a centralelor electrice eoliene offshore.
Mai multe obligații i-au revenit și Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
„Pe vremea când am fost secretar de stat la Ministerul Energia în coordonat grupul de lucru care a redactat legea, lege care a fost aprobată anul trecut în mai, lege care trasează foarte clar obiective bine plasate în timp pentru fiecare instituție care are de jucat un rol în acest ansamblu al legii. ANRE avea de făcut modificări la reglementarea în ceea ce privește racordarea centralelor electrice, pentru că în momentul în care regulamentul a fost elaborat nu lua în calcul și centralele eoliene offshore și atunci a fost nevoie să modificăm acest regulament și am făcut lucrul acesta. De asemenea, autoritatea de reglementare a intervenit și pe regulamentul de acordare a licențelor, pentru că atunci când acest regulament a fost prima dată elaborat, nu lua, de asemenea, în considerare, nu prevedea licența pentru exploatarea centralelor eoliene în offshore și atunci a trebuit să intervenim și să completăm aceste regulamente”, a precizat George Niculescu, președintele ANRE, la finalul lunii septembrie, în cadrul evenimentului organizat de Mediafax „Constanța – Hub economic. Pilon strategic în dezvoltarea României”.
Câți potențiali investitori și-au anunțat interesul
Din informațiile de pe site-ul instituției, Ministerul Energiei a anunțat pe 26 mai 2025 lansarea dezbaterii publice pentru documentul intitulat „Termeni de Referință (ToR) pentru achiziția serviciilor de elaborare a unui studiu privind identificarea zonelor adecvate pentru dezvoltarea energiei eoliene offshore în Marea Neagră”, care a fost finalizată pe 17 septembrie 2025.
Conform legii, în baza studiului de specialitate, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Energiei, trebuia să se aprobe, până la data de 31 martie 2025, lista perimetrelor eoliene offshore care pot fi concesionate, definite prin coordonate topogeodezice, după care organizează o procedură de atribuire competitivă a contractelor de concesiune și poate acorda un ajutor de stat sub forma unei scheme de sprijin pentru construirea sau exploatarea centralelor electrice eoliene offshore, în beneficiul perimetrelor eoliene offshore, cu condiția punerii acestora în funcțiune într-o perioadă de maximum 8 ani de la data încheierii contractului de concesiune.
„Ministerul Energiei a lansat, în luna mai 2025, apelul public pentru exprimarea interesului în vederea realizării studiului de specialitate privind identificarea și delimitarea perimetrelor din sectorul românesc al Mării Negre care pot fi concesionate pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore. În urma apelului, au fost primite mai multe expresii de interes din partea unor entități specializate, ceea ce demonstrează interesul din piață pentru realizarea acestui studiu și, implicit, pentru concesionarea de perimetre în Marea Neagră în vederea dezvoltării de parcuri eoliene”, au transmis oficialii Ministerului Energiei.
Este vorba de 21 de expresii de interes comunicate în total, dintre care 20 vizau faza de proiectare, iar una pentru construcție.
„Lansarea procedurii de achiziție a studiului este condiționată de disponibilitatea fondurilor bugetare”
Până în acest moment, admit oficialii, nu s-au produs modificări semnificative privind implementarea Legii nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore față de informațiile comunicate public.
Astfel, Ministerul Energiei a precizat că a finalizat etapa de consultare publică pentru Termenii de Referință (ToR) ai studiului privind identificarea zonelor adecvate pentru dezvoltarea energiei eoliene offshore în sectorul românesc al Mării Negre și analizează observațiile primite în vederea definitivării documentului.
„Lansarea procedurii de achiziție a studiului este condiționată de disponibilitatea fondurilor bugetare sau de obținerea unei surse externe de finanțare, urmând a fi demarată imediat ce aceste condiții sunt îndeplinite. Finalizarea studiului este estimată pentru cursul anului 2026, în funcție de durata contractuală”, au comunicat specialiștii instituției.
În paralel, Ministerul Energiei a anunțat că lucrează la elaborarea celor cinci planuri prevăzute la articolele 47–51 din Legea nr. 121/2024, unele aflate într-un stadiu avansat, care vor avea un impact major asupra etapelor de construcție și operare a viitoarelor centrale eoliene offshore.
Potrivit oficialilor instituției, aceste documente vizează aspecte precum utilizarea infrastructurii portuare, dezvoltarea lanțului de aprovizionare, debirocratizarea și formarea profesională. Pe măsură ce aceste planuri vor fi finalizate, conducerea Ministerul Energiei a precizat că le va publica pentru consultare publică, pentru a asigura implicarea directă a actorilor interesați din industrie, mediul academic și societatea civilă.
„În același timp, continuă activitățile derulate cu sprijinul SG Reform și al Băncii Mondiale, în cadrul proiectului de asistență tehnică pentru dezvoltarea legislației secundare, care va sta la baza procedurii de concesiune și realizării fermelor de energie eoliană în Marea Neagră. Termenul orientativ de 2032 pentru prima producție de energie eoliană offshore rămâne un obiectiv fezabil, condiționat de finalizarea etapelor pregătitoare prevăzute de lege”, au conchis oficialii Ministerului Energiei.
