În ce stadiu sunt tranzacțiile pentru vânzarea Carrefour și La Cocoș? Explicațiile lui Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței

Autoritatea națională de reglementare în domeniul concurenței nu a primit până în prezent o notificare cu privire la un acord pentru cumpărarea retailerului Carrefour, a declarat președintele Bogdan Chirițoiu, la întrebarea reporterului Mediafax, vineri, într-o declarație de presă cu ocazia evenimentului „Evoluția concurenței în sectoare cheie sub impactul tranziției energetice și digitalizării”.
Potrivit jurnaliștilor de la Profit.ro, frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, vor să cumpere rețeaua de magazine Carrefour din România, dar și Zabka, cel care deține magazinele Froo în România, și grupul francez Auchan.
„Cum la Lukoil nu am primit notificări, nici la Carrefour nu am primit notificăru din același motiv (trebuie să fie nu numai intenție, ci un acord pentru preluarea activelor – n.r.). Am văzut și eu informațiile din presă. În momentul când Carrefour va se va decide că vinde companiei A sau companiei B, atunci acea companie ne va notifica, dar cât timp sunt doar oferte care să transmit pe Carrefour n-au de ce să ne notifice nouă. De-abia în Carrefour va spune că acceptă oferta unuia sau altuia, atunci vor ajunge la notificare”, a explicat președintele Consiliului Concurenței.
Mai mult, entitatea care avizează depinde de originea cumpărătorului.
„Depinde de cine cumpără. Poate să fie tranzacție națională sau europeană, dar, în general, pe comerț alimentar, Comisia ne-o dă nouă. De exemplu, și Mega Image cu Profi a fost inițial notificată Comisiei Europene, dar, la cererea noastră comisia ne-a dat-o nouă. Deci dacă se va ajung la vânzarea Carrefour, mă aștept să fie aceeași situație, să ajungă la tranzacția națională”, a detaliat Bogdan Chirițoiu.
Când ar putea fi finalizată preluarea La Cocoș
Ceea ce analizează în prezent specialiștii din Consiliul Concurenței este notificarea privind cumpărarea rețelei de magazine autohtone La Cocoș de către Grupul german Schwarz, tranzacție care i-a declanșat autorității mai multe îngrijorări.
Bogdan Chirițoiu a explicat, la întrebarea Mediafax, că gigantul german i-a transmis un prim răspuns oficial, iar o decizie ar putea fi luată în următoarele săptămâni.
„Noi ne-am exprimat îngrijorările, ei au venit cu o primă variantă de angajamente, le vom discuta cu ei, vedem dacă le acceptăm sau le cerem modificări. Obiectivul comun este că până la sfârșitul anului să finalizăm acest caz. Vedem”, a declarat Bogdan Chirițoiu.
Grupul Schwarz, care și-a exprimat intenția să preia magazinele La Cocoș, a transmis săptămâna trecută, la solicitarea Mediafax, convingerea că această tranzacție va consolida retailerul autohton.
„Suntem într-un schimb constructiv de replici cu Consiliul Concurenței. Suntem încrezători că vom putea aborda pe deplin toate întrebările Consiliului Concurenței în cadrul acestui dialog și vom crea o bază care va duce la o aprobare rapidă a tranzacției. Credem cu tărie că tranzacția va consolida La Cocoș pe termen lung”, a transmis un purtător de cuvânt al grupului Schwarz din Germania, la solicitarea Mediafax.
Declarația a venit ca replică la îngrijorările exprimate joi de autoritatea națională de concurență privind posibilul impact al acestei vânzări asupra profilului, implicit asupra diversității opțiunilor consumatorilor români. Potrivit Consililul Concurenței, tranzacția ar putea conduce la consolidarea poziției entității rezultate și la reducerea opțiunilor disponibile pentru consumatori, în contextul în care grupul Schwarz este prezent, prin intermediul magazinelor Kaufland și Lidl, pe toate piețele locale pe care activează sau urmează să activeze La Cocoș.
Grupul Schwarz este un grup internațional de retail de top, cu aproximativ 14.200 de magazine și aproximativ 595.000 de angajați. În anul fiscal 2024, companiile din Grupul Schwarz au generat vânzări totale de 175,4 miliarde de euro.
