SUA ar putea decide în decembrie noi reguli pentru vaccinul împotriva hepatitei B

SUA ar putea decide în decembrie noi reguli pentru vaccinul împotriva hepatitei B

Experții care consiliază agenția americană de sănătate publică (CDC) în privința vaccinurilor se vor întâlni pe 4 și 5 decembrie, când vor discuta din nou posibile modificări ale recomandărilor pentru vaccinul hepatitic B.

La precedenta întâlnire, din luna septembrie, aceștia au renunțat în ultimul moment să se pronunțe asupra propunerii de a întârzia prima doză pentru majoritatea nou-născuților.

Comisia actuală a fost numită de secretarul american pentru sănătate, Robert F. Kennedy Jr., despre care Reuters notează că este „un sceptic față de vaccinuri”. Instalarea sa în funcție de către Donald Trump a accelerat modificarea politicilor americane de imunizare, „inclusiv eliminarea recomandărilor pentru vaccinurile COVID pentru femeile însărcinate și copii” și reducerea finanțării pentru cercetarea vaccinurilor bazate pe mRNA.

Amânarea vaccinării bebelușilor

Subiectul este unul sensibil, deoarece prima doză a vaccinului împotriva hepatitei B este recomandată chiar la naștere. Motivația principală este faptul că, dacă un sugar se infectează atât de devreme, „are 90% șanse de a dezvolta o infecție cronică”, crescând semnificativ riscul de ciroză sau cancer hepatic.

La discuțiile din toamnă, membrii comisiei au luat în calcul doar amânarea primei doze pentru bebelușii ale căror mame au rezultat negativ la testul pentru hepatita B, astfel încât vaccinul să fie administrat „când copilul este cel puțin o lună”.

Trump vrea să întârzie vaccinul până la 12 ani

Însă Trump, alături de alți susținători ai acestei abordări, a sugerat că vaccinul ar trebui amânat până la vârsta de 12 ani , stârnind și mai multe polemici în jurul acestui subiect.

Discuțiile din decembrie se anunță tensionate, iar presiunile politice asupra sănătății publice din SUA fac decizia privind vaccinul cu atât mai dificil de anticipat.

Recomandările CDC, monitorizate și în Europa

Deși decizia privind vaccinul împotriva hepatitei B este luată de autoritățile americane, experții europeni urmăresc cu atenție recomandările CDC. Datele și rezultatele studiilor din SUA servesc ca punct de referință și pot influența indirect politicile de vaccinare din statele europene.

De exemplu, Regatul Unit a folosit date din SUA pentru a decide includerea vaccinului împotriva varicelei în lista recomandărilor pentru copii. Alte țări europene și-au ajustat recomandările pentru vaccinul antigripal bazându-se pe studiile CDC privind siguranța și eficiența acestuia.