Atmosferă de basm la Craiova și Sibiu: Târgurile de Crăciun s-au deschis

Atmosferă de basm la Craiova și Sibiu: Târgurile de Crăciun s-au deschis

Târgurile de Crăciun de la Craiova și Sibiu sunt recunoscute ca fiind cele mai frumoase și cele mai vizitate din țară. Mii de turiști ajung în cele două orașe pentru a se bucura de atmosfera de basm.

La Sibiu, vineri seara, a fost aprinsă cupola spectaculoasă de lumini din Piața Mare, în vreme ce, la Craiova, s-a dat startul sărbătorilor de iarnă în Piața Mihai Viteazu.

@calatorinbaschetiro 😲♥️ Magic. Spectaculos. A început magia la Craiova! Aşa s-a deschis cel mai mare târg de Crăciun din Europa. ✨🌟Cu multă ninsoare (artificială) şi cu Moş Crăciun, care a trecut cu sania zburătoare, şi a salutat mulțimea. 🎅 Sunt 280.000 de metri pătrați, ceea ce-l face cel mai mare Târg de Crăciun din Europa. 🎄Spune-ne în comentarii cum ți se pare. Vii la Craiova? #calatorinbascheti #wheretogo ♬ Potter Waltz (From „Harry Potter And The Goblet Of Fire”) – The City of Prague Philharmonic Orchestra

Peste centrul Băniei zboară, de vineri, Sania Moșului. Tema acestei ediții este „Spărgătorul de nuci” și ea este regăsită în toate decorațiunile. O atracție deosebită va fi „Satul lui Moș Crăciun”, amplasat în Piața William Shakespeare. Aici, cei mici îl vor putea vizita pe Moș Crăciun într-o casă decorată de aproape șase metri înălțime, dotată cu un ceas de poveste și iluminată festiv.

În Piaţa Mare din Sibiu tronează bradul înalt de aproape 25 de metri și căsuțele unde artizanii vând vin fiert, prăjituri, dar și decorațiuni sau bijuterii. Vizitatorii sunt invitaţi să intre în atmosfera târgului încă de la deschidere, când luminile, căsuţele artizanale, patinoarul şi roata panoramică vor face din Sibiu o adevărată „Capitală a Crăciunului”.