Interul lui Chivu, victorie în ultimul minut împotriva Fiorentinei lui DrÄguÈin (2-1)
Meciul dintre Inter Milano și ACF Fiorentina, disputat duminică, 25 octombrie 2026, în etapa a 8-a din Serie A, s-a încheiat cu victoria dramatică a lui Inter cu scorul de 2-1, după un final nebun pe stadionul San Siro.
Inter Milano era condusă în minutul 90, cu 1-0, după un golul al lui Gimenez, fostul jucător al Milanului. În minutul 90+1 a egalat Marcus Thuram, iar în minutul 90+8 Zielinski i-a adus victoria Interului, cu un gol din penalty-ul obţinut de Marcus Thuram.
Partida a fost una specială, punându-i față în față pe antrenorul lui Inter, Cristi Chivu, și pe fundașul român al Fiorentinei, Radu Drăgușin, acesta fiind titular pentru acest meci.

