Rareș Bogdan: L-am confruntat pe Bolojan în ședințe până am fost dat afară. Nu am fost singurul

Rareș Bogdan: L-am confruntat pe Bolojan în ședințe până am fost dat afară. Nu am fost singurul

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a declarat marți, în cadrul emisiunii „Ai Aflat†de la Gândul, că el și alți colegi din PNL l-au confruntat pe președintele formațiunii, Ilie Bolojan, în timpul unor ședințe, pe tema unor proiecte pe care le considerau necesare. Printre acestea s-ar fi numărat investițiile în exploatarea metalelor neferoase, în condițiile în care Europa depinde de importurile din China.

El a explicat faptul că a fost unul dintre liberalii care i-au cerut explicații lui Ilie Bolojan în timpul ședințelor, susținând că întrebările au fost formulate civilizat și însoțite de argumente.

„Eu l-am confruntat (pe Bolojan – n.r.) până m-au dat afară din È™edință. Eu am fost unul din (cei care l-au confruntat pe Bolojan – n.r.) dar nu singurulâ€, a declarat europarlamentarul, în emisiunea „Ai Aflat! cu IonuÈ› Cristacheâ€, de la Gândul.

Potrivit acestuia, printre cei care au ridicat probleme în ședințe s-au numărat și Florin Cîțu, Hubert Thuma, Alina Gorghiu, Alin Tișe, Adrian Veștea, Toma Petcu, dar și Nicoleta Pauliuc.

„Oamenii ăștia se ridicau È™i spuneau fiecare pe câte un domeniu: De ce nu investeÈ™ti să începem exploatările în zona de metale neferoase?â€, a afirmat RareÈ™ Bogdan.

Europarlamentarul a menționat, în cadrul emisiunii, și o discuție pe care ar fi avut-o cu comisarul european Stéphane Séjourné, căruia i-ar fi vorbit despre resursele existente în subsolul României.

„Îmi spunea: ≪Domnule, voi sunteÈ›i nebuni. AveÈ›i metale neferoase ca nimeni altul în Europa, dar noi luăm din China≫â€, a spus RareÈ™ Bogdan, menÈ›ionând dialogul pe care l-ar fi avut cu Séjourné. 

Europarlamentarul PNL a cerut, astfel, ca responsabilii să fie întrebați de ce nu sunt promovate investițiile în acest domeniu.

„≪De ce nu deveniÈ›i voi (sursa – n.r.) decât să fim dependenÈ›i (de China – n.r.)?≫ ÃŽntrebaÈ›i-i, domnule!â€, ar fi fost răspunsul dat de RareÈ™ Bogdan comisarului Séjourné.