Plecare surprizÄ de la vârful Europei. Christine Lagarde pÄrÄseÈte BCE înaintea alegerilor prezidenÈiale din FranÈa
Christine Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, când i-a succedat italianului Mario Draghi. Mandatul său ar fi trebuit să se încheie la 31 octombrie 2027, însă plecarea anticipată fusese deja subiectul unor speculații în ultimele luni.
Plecarea lui Lagarde, înaintea alegerilor prezidențiale din Franța. A fost vehiculată inclusiv drept posibilă candidată
Plecarea anticipată a Christinei Lagarde de la conducerea BCE intervine cu doar câteva luni înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027.
În iulie, Lagarde declara pentru publicația franceză Les Échos că nu exclude să părăsească anticipat BCE pentru a participa la dezbaterea politică din Franța, argumentând că este necesară o voce puternică în apărarea proiectului european.
Declarațiile au alimentat speculațiile privind o eventuală candidatură la Palatul Élysée sau implicarea sa în susținerea unui candidat proeuropean.
Ulterior, însă, Lagarde a respins perspectiva de a candida. ÃŽntr-un interviu acordat La Croix pe 30 septembrie, È™efa BCE a afirmat că o asemenea decizie „nu ar fi deloc o idee bunăâ€, invocând vârsta È™i sacrificiile presupuse de exercitarea mandatului prezidenÈ›ial.
Plecarea sa în februarie 2027, cu puțin timp înainte de începutul campaniei pentru alegerile prezidențiale, însă a început deja să reaprindă subiectul unei candidaturi sau cel puțin implicări în campania unui candidat.
Cine ar putea să o înlocuiască pe Christine Lagarde
Printre numele vehiculate pentru conducerea BCE se află Klaas Knot, fostul guvernator al Băncii Centrale a Olandei, și Pablo Hernández de Cos, fostul guvernator al Băncii Spaniei.
Franța ar putea susține candidatura lui Klaas Knot în cadrul unui acord mai amplu prin care un reprezentant francez ar urma să ocupe funcția de economist-șef al BCE.
Numirea viitorului președinte va necesita un acord între liderii statelor din zona euro. Decizia finală aparține Consiliului European, după consultările prevăzute de tratatele europene.
Momentul plecării este important și din perspectivă politică. Franța organizează alegeri prezidențiale în primăvara anului 2027, iar o desemnare anticipată i-ar permite președintelui Emmanuel Macron să participe la negocierile privind succesorul Christinei Lagarde înainte de încheierea propriului mandat.
Lagarde ar putea prelua conducerea Forumului Economic Mondial
Plecarea de la BCE ar putea deschide și un alt capitol în cariera fostei directoare a Fondului Monetar Internațional.
Presa financiară internațională a relatat în ultimele luni că Lagarde se află în discuții pentru preluarea unei funcții de conducere la Forumul Economic Mondial, organizația care găzduiește reuniunea anuală de la Davos.
ÃŽn septembrie, întrebată de postul irlandez RTE dacă va rămâne în fruntea BCE până în octombrie 2027, Lagarde a răspuns: „Vom vedeaâ€.
O plecare într-un moment dificil pentru economia europeană
Schimbarea conducerii BCE intervine într-o perioadă în care instituția se confruntă cu o nouă presiune inflaționistă, alimentată inclusiv de scumpirea energiei și de conflictul din Orientul Mijlociu.
Dobânda BCE pentru facilitatea de depozit se situează la 2,5%, după majorările operate în iunie și septembrie 2026. Piețele financiare anticipează posibilitatea unor noi creșteri ale dobânzilor, în condițiile în care inflația a revenit peste ținta de 2% a instituției.
În paralel, criza finanțelor publice din Franța pune presiune asupra pieței obligațiunilor suverane, în timp ce BCE trebuie să mențină echilibrul între combaterea inflației și protejarea creșterii economice.
Ce înseamnă schimbarea de la BCE pentru România
Deși România nu face parte din zona euro, deciziile BCE influențează indirect economia românească prin costurile finanțării în euro, cursul valutar, investițiile și condițiile de creditare.
O eventuală continuare a majorării dobânzilor în zona euro ar putea conduce la creșterea costurilor de finanțare pentru companiile și instituțiile care se împrumută în moneda europeană.
Pentru România, care are nevoie de finanțare externă pentru acoperirea deficitului bugetar, evoluția dobânzilor europene reprezintă un factor important. Totuși, costurile efective ale împrumuturilor depind și de riscul de țară, politica fiscală și condițiile piețelor internaționale.

