UPDATE Spațiul aerian restricționat în nordul și centrul Republicii Moldova. Două drone au pătruns neautorizat

UPDATE Spațiul aerian restricționat în nordul și centrul Republicii Moldova. Două drone au pătruns neautorizat

UPDATE Încă o dronă a survolat spațiul aerian

Ministerul Apărării de la Chișinău a transmis ulterior că un alt aparat de zbor fără pilot a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, la ora 17.50. Cea de-a doua dronă a pătruns în spațiul aerian din direcția localității Mihailovka, regiunea Vinița, Ucraina, spre localitatea Sobari, raionul Soroca. Ulterior, zborul acesteia a fost detectat în proximitatea orașului Dondușeni, iar la ora 18.03, drona a traversat zona satelor Goleni, Gordinești, Burlănești, raionul Edineț.

Știrea inițială

Potrivit Ministerului Apărării, o dronă a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova la ora 16.24, venind din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa din Ucraina, și îndreptându-se spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, din regiunea transnistreană.

Ministerul precizează că acest incident a avut loc „în contextul atacurilor masive ale FederaÈ›iei Ruse asupra Ucraineiâ€.

La ora 16.46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16.52 și în zona centrală.

Ministerul Apărării a anunțat că drona a fost identificată în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale monitorizează în continuare spațiul aerian, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii, a precizat ministerul.

Un incident similar a fost raportat în 16 octombrie, când o dronă care pătrunsese în spațiul aerian al Republicii Moldova a căzut și a explodat în afara localității Codrenii Noi.