Ministrul Transporturilor anunÈÄ concedieri colective la CFR MarfÄ. Cum vor fi plÄtite salariile restante a angajaÈilor
Ștefan-Ovidiu Popa a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că aproximativ 1.500 de angajați ai CFR Marfă ar urma să primească salariile restante pentru patru luni, precum și salarii compensatorii în cazul concedierilor colective.
Pentru plata acestora este necesară identificarea surselor de finanțare, iar ministrul a spus că a discutat în acest sens cu premierul, vicepremierul și Ministerul Muncii.
„Am avut discuÈ›ii atât cu prim-ministru, cât È™i cu viceprim-ministru È™i cu Ministerul Muncii, să găsim soluÈ›ia să le dăm atât salariile restante pe cele patru luni neîncasate, plus salariile compensatorii È™i, evident, că va trebui să găsim sursele financiare necesareâ€, a afirmat Ștefan-Ovidiu Popa.
„Pe lângă aceste sume, este nevoie de o concediere colectivă, ceea ce presupune acordarea a cinci salarii compensatorii potrivit contractului colectiv de muncăâ€, a declarat ministrul Transporturilor. Pentru plata celor patru luni de salarii restante È™i a compensaÈ›iilor sunt necesare, în total, 56 de milioane de lei, respectiv 19 milioane de lei pentru salariile restante È™i 37 de milioane de lei pentru plățile compensatorii.
Concedierea colectivă presupune acordarea a cinci salarii compensatorii, potrivit contractului colectiv de muncă.
O parte dintre angajați ar putea ajunge la Carpatica
În prezent, CFR Marfă mai are aproximativ 1.500 de angajați. Dintre aceștia, peste 300 au contracte și cu Carpatica, aproximativ 900 sunt în șomaj tehnic, iar alți circa 200 sunt aproape de vârsta pensionării sau sunt deja pensionați.
Ministrul Transporturilor a precizat că angajații specializați ar putea fi preluați de Carpatica, unde există deficit de personal.
„Sunt aÈ™teptaÈ›i la Carpatica pentru că este deficit de personal È™i au nevoie de oameni specializaÈ›iâ€, a declarat Popa.
Carpatica a organizat proceduri de selecție publică, iar o parte dintre angajații care s-au prezentat la interviuri au fost acceptați.
În declarațiile făcute a fost invocată și situația juridică a CFR Marfă, a cărei intrare în faliment este așteptată de Comisia Europeană. Întârzierea rezolvării situației ar putea expune România riscului unei proceduri de infringement, în contextul în care CFR Marfă și Carpatica au același obiect de activitate.
În octombrie, sindicaliștii din Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane au avertizat că circulația trenurilor din România riscă să fie redusă sau chiar oprită din cauza lipsei fondurilor pentru întreținere, reparații, energie și cheltuieli curente, avertizează sindicaliștii din Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane. Aceștia i-au cerut noului ministru al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, să urgenteze finanțarea sistemului feroviar și rezolvarea situației celor aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă care, potrivit federației, nu și-au primit salariile de patru luni.

